x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Decizie - Sondajele, interzise cu 30 de zile de euroalegeri

Decizie - Sondajele, interzise cu 30 de zile de euroalegeri

de Jurnalul National    |    26 Sep 2007   •   00:00

Comisia de cod electoral a decis, marţi, să menţină prevederea din legea alegerilor pentru PE care interzice publicarea cu 30 zile inaintea scrutinului a sondajelor de opinie referitoare la intenţiiile de vot, dar şi prezentarea de sondaje la ieşirea de la urne, inainte de inchiderea votării.

Această prevedere fusese inclusă, la propunerea preşedintelui comisiei Mihai Voicu (PNL), in Ordonanţa de Urgenţă 1/2007 privind alegerile europarlamentare, dar, atunci cănd ordonanţa a fost discutată de plen, amendamentul in acest sens a fost respins de Camera Deputaţilor.

Viceşedintele comisiei, Valentin Iliescu (PD), a declarat, după şedinţă, că membrii comisiei au comis o ilegalitate deoarece au revotat un amendamentrespins de către plen. "Deşi fusese tranşat de plen, deputatul PSD Florin Iordache a redepus amendamentul intr-o formă puţin modificată, iar comisia l-a votat, ceea ce incalcă regulamentul, iar comisia incearcă să fie mai presus de plen", a spus Iliescu. Â

Preşedintele Comisiei de cod electoral Mihai Voicu a spus, insă, că membrii comisiei nu au operat nicio schimbare in ordonanţă şi au menţinut amendamentul adoptat iniţial de comisie. De asemenea, Comisia a respins, marţi, amendamentele depuse de PSD la proiectul privind votul uninominal, care propuneau ca senatorii să fie aleşi prin vot uninominal, iar deputaţii, jumătate prin vot uninominal, iar jumătate pe liste.

×
Subiecte în articol: politic