
Europarlamentarul Vasile Dîncu spune că a participat joi, astǎzi, pentru prima dată de la constituire, în intergrupul dedicat politicilor demografice, care a reunit nu mai puțin de 47 de parlamentari din toate grupurile politice și țările reprezentate în Parlamentul European.
Social-democratul susține că Europa, dar nu numai, trece, în ultimele decenii, printr-o adevărată criză demografică. El arată că, pe întregul continent, ratele natalității sunt în scădere, speranța de viață este în creștere, iar modelele de migrație remodelează societățile.
„Paradoxul demografiei din ultimele decenii este că, pe măsură ce nivelul de trai crește, numărul de copii scade, iar familiile sărace tind să producă mai multe nașteri, iar o bună parte dintre copii care au prea multe șanse de a-și finaliza studiile ori de a obține poziții sigure în societate. Trebuie să fim conștienți că problemele demografice sunt probleme complexe, și, în același timp, transversale, iar soluțiile nu pot veni dintr-un singur domeniu”, explică Vasile Dîncu într-o postare pe Facebook.
El susține că sunt necesare politici sociale integrate, gândire de viitor și în mod absolut „imaginație și creativitate socială pentru a obține reziliența demografică, pentru a atinge un optim demografic la nivelul societății: aceasta înseamnă nașteri valoroase, nu doar cantitate și creștere demografică pozitivă”.
„Scopul nostru, al membrilor intergrupului, nu este doar acela de a înțelege tendințele demografice actuale, ci și de a le modela într-un mod care să asigure o Europă prosperă, favorabilă incluziunii și rezistentă. Am speranța că intergrupul pentru demografie, pe care am misiunea să îl co-prezidez în această legislatură, va avea capacitatea de a pune bazele unor politici semnificative care să răspundă provocărilor demografice ale Europei, de a genera inițiative formale ale Comisiei Europene în politici publice și proiecte de dezvoltare pentru țările noastre, asigurându-ne că politicile demografice sunt realiste, inovatoare și durabile”, adaugă Vasile Dîncu.
(sursa: Mediafax)
