x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputații Forța Dreptei și USR au depus moțiunea simplă „Îndrăznesc să susțin educația”

Deputații Forța Dreptei și USR au depus moțiunea simplă „Îndrăznesc să susțin educația”

de Redacția Jurnalul    |    07 Iun 2023   •   21:15
Deputații Forța Dreptei și USR au depus moțiunea simplă „Îndrăznesc să susțin educația”

Parlamentarii Forța Dreptei și USR au depus miercuri, în plenul Camerei Deputaților, moțiunea simplă cu titlul „Îndrăznesc să susțin educația”, în contextul grevei și protestelor cadrelor didactice. Semnatarii cer creșterea salariilor profesorilor și alocarea a 6% din PIB pentru Educație.

„România se află într-una dintre cele mai serioase crize sociale din ultimii 18 ani. Sute de mii de cadre didactice și persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ se află în grevă din data de 22 mai. Această grevă nu a apărut de nicăieri. S-au transmis nenumărate semnale de avertisment Guvernului cu privire la subfinanțarea cronică a Educației și salariile total neatractive ale profesorilor. Subfinanțarea educației a condus la rezultate dezastruoase pentru România, cum ar fi în Europa la părăsirea timpurie a școlii cu un procent de 16% al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care nu mai urmează studiile (2022, date Eurostat), ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă ȋntre 25 și 34 ani ce au studii universitare, gradul de alfabetizare funcțională pentru elevii români ani este extrem de scăzut, peste 40% dintre elevi plasându-se în zona în ultimii ani, indiferent de testele folosite și de metodologia utilizată”, se arată în moțiunea simplă.

Semnatarii afirmă că inechitatea salarială din domeniul bugetar plasează salariul mediu din ȋnvățământul românesc între codașii Europei.

„Aceste date sunt doar vârful icebergului dezastrului din sistemul educațional și este evident că greva profesorilor reprezintă un gest de disperare. Parlamentul României și Guvernul României trebuie să ia în serios aceste situații și să schimbe paradigma subfinanțării sistemului educațional. În Programul de guvernare aprobat de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 42/2021 pentru acordarea încrederii Guvernului se menționează că ”, se mai arată în document.

Parlamentarii Forța Dreptei și USR cer luarea tuturor măsurilor necesare în vederea pregătirii bugetului pentru anul 2024 în conformitate cu Programul de guvernare, care să cuprindă minimum 18% din bugetul național / 6% din PIB, precum și creșterea de îndată a salariilor profesorilor conform principiului „salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: motiune simpla forta dreptei