x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul Florentin Gust s-a înscris in PC

Deputatul Florentin Gust s-a înscris in PC

de Gabriela Antoniu    |    09 Mai 2011   •   16:19

Deputatul Florentin Gust este de astăzi membru al Partidului Conservator, el fiind desemnat candidatul partidului pentru primăria municipiului Craiova. Florentin Gust şi-a început cariera politică în 2006 ca membru PSD, iar din 2008 este deputat PSD+PC de Dolj. Florentin Gust, masterand al Facultăţii de Ştiinţe Economice, a coordonat până în 2009 Departamentul Tineret şi Sport al PSD şi a fost subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret, în perioada 2008-2009. "Venirea domnului deputat în rândurile PC este un lucru bun atât pentru PC cât şi pentru USL. În cadrul Biroului Executiv Central, de astăzi, s-a luat decizia ca Florentin Gust să candideze din partea Partidului Conservator pentru primăria municipiului Craiova. Desigur, acesta poate deveni şi candidatul USL, dacă în urma sondajelor de opinie va reieşi că este cel mai puternic candidat”, a declarat preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Florentin Gust a declarat că a venit la PC pentru ca Partidul Conservator şi USL-ul să câştige primăria municipiului Craiova . "Sunt politicianul doljean care l-a bătut pe Antonie Solomon de trei ori”, a declarat el. De asemenea, deputatul PC consideră că cele trei partide de opoziţie ar trebui să-şi canalizeze energia pe lupta împotriva PDL-ului. "De cele mai multe ori, şi deaceea am făcut şi acest pas, ne pierdem în războaie interne. La Partidul Conservator am găsit o echipă deschisă, tânără şi care vrea să construiscă ”, a declarat deputatul PC, Florentin Gust. Prin înscrierea deputatului în partid, PC are opt parlamentari: doi senatori şi şase deputaţi.

×