x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul liberal Calimente va returna medalia "Onoarea Armatei Române"

Deputatul liberal Calimente va returna medalia "Onoarea Armatei Române"

25 Ian 2011   •   15:54

Deputatul liberal Mihai Calimente a decis să returneze ministrului Apărării, Gabriel Oprea, medalia 'Onoarea Armatei Române', cea mai înaltă distincţie pe care acesta o poate acorda şi pe care parlamentarul a primit-o anul trecut.

"Consider că, din cauza evenimentelor din ultima vreme, a poziţiei preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului Apărării, Gabriel Oprea, faţă de diminuarea pensiilor militarilor, eu nu mai pot deţine această medalie pe care am primit-o anul trecut din partea ministrului Gabriel Oprea", a declarat astăzi deputatul Mihai Calimente, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că a fost şi este un apărător convins al drepturilor militarilor, susţinând întotdeauna că statutul acestora nu trebuie schimbat, că trebuie să rămână aşa cum datează încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, mai ales că, potrivit normativelor europene, pensia militarilor este 'o pensie de serviciu şi nu o pensie nesimţită'.

'Am avut discuţii nenumărate cu ministrul Gabriel Oprea, care ne-a asigurat că, totuşi, chiar dacă se va trece la modificarea sistemului de pensii, nu se vor produce diminuări ale pensiilor militarilor', a explicat deputatul liberal.

'În aceste condiţii, consider că onoarea Armatei Române a fost pătată şi călcată în picioare, începând cu preşedintele ţării, cu primul-ministru şi continuând cu ministrul Apărării şi ministrul Administraţiei şi Internelor, motiv pentru care apreciez că este de datoria mea morală să returnez domnului ministru Gabriel Oprea această distincţie', a conchis deputatul (PNL) Mihai Calimente.

×