Reprezentanţii celei mai recente promoţii de absolvenţi ai INM au fost ieri primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, şeful statului semnând luni decretele de numire în funcţie.
Credit: Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL
Unii dintre tinerii magistraţi au venit la întâlnirea cu şeful statului purtând în piept un autocolant cu inscripţia “Respectaţi independenţa justiţiei”, dar Traian Băsescu (foto) a interpretat gestul ca o primă probă că această promoţie de magistraţi poate fi influenţată. “Având în vedere că cei care poartă autocolante, prin care cer independenţa justiţiei, încă nu au judecat nici un proces şi încă nu au anchetat nici o cauză, încă nu aţi intrat în activitate, am sentimentul că ceva v-a influenţat. Nu aveţi încă o experienţă care să vă arate dacă se încearcă imixtiuni în justiţie sau nu. De aceea v-aş ruga să vă gândiţi bine dacă puteţi fi judecători pentru că oamenii care sunt manipulaţi nu pot fi judecători şi nici procurori drepţi şi cinstiţi”, a spus Băsescu. “Avem prima probă că parte din această promoţie poate fi influenţată. Influenţată politic sau nu. În orice caz, în speranţa că este vorba doar despre o eroare şi de prezenţa dumneavoastră la o instituţie care v-a invitat să vă arate importanţa pe care o are judecătorul şi procurorul pentru România, şi pentru această instituţie, închei dorindu-vă mult succes.
Citește pe Antena3.ro