x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Diaspora a spus DA la referendum şi NU lui Băsescu

Diaspora a spus DA la referendum şi NU lui Băsescu

05 Aug 2012   •   17:43
Diaspora a spus DA la referendum şi NU lui Băsescu

Incerc sa fac o analiza cat de succinta a unei teme extrem de complexe: votul din diaspora. Pornesc de la situatia de la prezidentialele din 2009, cand, folosind generalizari inacceptabile, foarte multi au acuzat "diaspora" de realegerea lui Basescu. Tin minte discutiile si diversiunile pe aceasta tema, incercarea de a invrajbi romanii din tara cu cei din diaspora. Datele referendumului pentru demiterea lui Basescu sunt publice acum, iar cifrele vorbesc, dovedind inca o data cat de false au fost aceste generalizari.

1. Participarea la vot
Consider ca prezenta la vot este remarcabila. Pentru a ajunge la aceasta concluzie este nevoie de o analiza corecta, care trebuie sa tina cont si de comparatia cu prezenta la vot de la prezidentialele in 2009, si de circumstantele acestui referendum. In cifre absolute, fireste prezenta la vot de 73.016 este mai redusa decat cea din primul tur al prezidentialelor (95.068) si cea din al doilea tur (147.745).

Contextul este insa unul cu totul diferit, intre altele:
– in 2009 alegerile prezidentiale au fost precedate de o campanie electorala de mai multe luni. Acum referendumul a fost anuntat "surprinzator" cu doar trei saptamani inainte de data votului, si intr-o perioada de concediu estival;

– Lista defintiva si completa (cu toate adresele) a sectiilor de votare din strainatate a fost cunoscuta cu doar o saptamana inaintea scrutinului (lista initiala, redusa ca numar de sectii de votare, fiind suplimentata, dar cu mai putine sectii decat in 2009 si fara a se publica din timp toate adresele sectiilor);

– altfel decat in 2009, Basescu si PD au boicotat scrutinul si au indemnat toti sustinatorii sa-l boicoteze;

– in cele trei saptamani premergatoare referendumului am asistat – si nu am nici o ezitare sa spun din nou

– la cea mai mare campanie de dezinformare pe care am vazut-o vreodata orchestrata de buna parte din media germana si europeana, parlamentari CDU si membri ai Guvernului Merkel sau ai Comisiei Europene, europarlamentari PPE, sustinuta fireste de oameni de cultura din ICR-ul basist si de jurnalisti implantati de PPE chiar si in institutii media publice.

Avand in vedere toate acestea, prezenta la vot in diaspora a fost chiar peste asteptari. Au fost si tari si sectii de votare in care prezenta la vot a fost mai ridicata decat in 2009! In Germania, de exemplu, la multe sectii de votare oamenii au asteptat la coada peste o jumatate de ora pentru a vota. La München si in conditii de ploaie. La Stuttgart au votat mai multi alegatori decat la prezidentiale (2012: 944, 2009 turul I: 574, turul II: 806).

2. Rezultatul voturilor exprimate in diaspora
In general, cu singura exceptie a Republicii Moldovei Orientale (unde NU a fost votat de 60%, la sectiile de votare din Cahul de 74% si la Ialoveni de 80%) votul in strainatate a fost covarsitor, de 80% DA si 20% NU, cu diferente minime de la tara la tara in jurul acestui trend general. DA au votat in Germania 83%, in Franta 74%, in Italia 81%, in Marea Britanie 83%, in Olanda 80%, in Irlanda 78%, in Grecia 83%, in Finlanda 80%, in Elvetia 83%, in Canada 89%, in Belgia lui Barroso 79%, in Luxemburgul lui Reading 83% (480 de voturi in total!), in Spania tot 80% si in SUA lui Gittenstein 84%.

3. Cateva concluzii
Romanii din strainatate (indiferent daca cu domiciliu stabil sau temporar) au demonstrat, in mod surprinzator pentru unii, ca:
- le pasa de soarta Romaniei, ca sunt informati si implicati civic si politic si fac si deplasari de sute de kilomentri pentru a sta la coada si a-si exercita dreptul de vot;

- ca nu se lasa manipulati nici macar de stiri tendentioase si de-a dreptul insultatoare din anumite medii occidentale. Tocmai in Germania, tara in care media si politicienii au practicat in ultimii patru-cinci ani o omerta, o tacere complice fata de abuzurile din Romania, pentru a tematiza dintr-o data "lovitura de stat" din Romania in prime-time, tocmai in aceasta tara mai multi romani ca niciodata au venit sa voteze in cozi la referndum, cu demnitate si rostind un mesaj foarte clar. Este satisfactia mea cea mai mare ca acest lucru s-a intamplat;

- daca romanii din diaspora au fost considerati in mod nedreptatit fani Basescu, si diaspora un fief al PD, rezultatele referndumului arata negru pe alb ca diaspora nu este si nu va mai fi niciodata un fief al PD, din contra. Alegatorii din afara Romaniei, foarte constienti de ceea ce s-a intamplat in ultimii ani in Romania, dar si foarte constienti de ceea ce inseamna democratia, statul de drept si valorile europene, sustin in proportie covarsitoare de 80% demiterea lui Basescu si un nou inceput cu adevarat democratic si european.
articol preluat de pe transildania.wordpress.com

×