x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Discursul preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu

Discursul preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu

28 Sep 2008   •   00:00

“Ca întotdeauna, ultimul pe listă. Daţi-mi voie să încerc un scurt mesaj la finalul acestei prezentări a capitalului uman, a competitorilor cu care PSD-ul se prezintă în aceste alegeri parlamentare. În primul rând, vă rog să îmi permiteţi să-i felicit pe toţi candidaţii noştri care se angajează într-o bătălie electorală inedită pentru cei mai mulţi dintre ei. Miza acestor alegeri o ştim cu toţii: revenirea PSD la guvernare în alianţă cu PC.



“Ca întotdeauna, ultimul pe listă. Daţi-mi voie să încerc un scurt mesaj la finalul acestei prezentări a capitalului uman, a competitorilor cu care PSD-ul se prezintă în aceste alegeri parlamentare. În primul rând, vă rog să îmi permiteţi să-i felicit pe toţi candidaţii noştri care se angajează într-o bătălie electorală inedită pentru cei mai mulţi dintre ei. Miza acestor alegeri o ştim cu toţii: revenirea PSD la guvernare în alianţă cu PC.

România are nevoie de o guvernare de centru stânga social-democrată, care să corecteze decalajele sociale accentuate de cei patru ani de guvernare a dreptei. PSD şi alianţa PSD-PC se prezintă cu o ofertă electorală bine elaborată. Ea trebuie dezbătută pe larg cu oamenii într-un dialog viu, concret, reţinând opiniile şi propunerile lor. Nu este însă suficient pentru a atrage voturile cetăţenilor. Trebuie să ştim să câştigăm şi să merităm încrederea oamenilor. Mulţi cred că este suficientă schimbarea sistemului de vot pentru a căpăta încrederea cetăţenilor. Sau cum spun unii, pentru a reforma clasa politică. Să nu ne amăgim! De aceea aş dori să încep în primul rând cu câteva cuvinte adresate candidaţilor. Fiecare dintre dumneavoastră gândeşte fără îndoială cum să îşi facă mai bine propria campanie. Şi aceasta este firesc. Am face însă o gravă eroare dacă am avea circa 500 de campanii de sine stătătoare, eventual chiar independente faţă de partid. Deşi noul sistem de vot se bazează pe confruntarea individuală a candidaţilor, în cadrul unor colegii distincte, confruntarea de fond este de ordin politic şi decurge din platforma şi profilul politic şi ideologic al partidelor care îi desemnează pe candidaţi... sunt actorii principali. Democraţia nu poate exista în afara partidelor. În cadrul confruntării electorale candidaţii partidului sunt datori să transmită un mesaj coerent, unitar, către cetăţeni. Iar o condiţie a succesului fiecăruia dintre dumneavoastră va fi modul în care veţi şti să conlucraţi strâns cu organizaţiile judeţene şi locale, să vă bazaţi pe membrii şi simpatizanţii partidului. Pe de altă parte, organizaţiile de partid sunt obligate, sunt datoare să îi sprijine activ pe candidaţi.

Mai mult chiar, să asigure coordonarea unitară a campaniilor în fiecare colegiu şi pe ansamblul judeţului. Un alt element de reflecţie pentru toţi, o campanie opulentă, stridentă nu garantează succesul. Abia atrage suspiciunea şi antipatia cetăţenilor. Cine se bate pentru aşa ceva greşeşte profund şi nu înţelege psihologia românului. De asemenea, victoria nu se va câştiga la televizor sau în presă, sau nu numai. Ci în primul rând în contactul direct cu oamenii. Pe de altă parte, trebuie înţeles că dumneavoastră, candidaţii pentru Parlament, nu veţi fi un fel de superprimari. Ceea ce promiteţi, ceea ce vă angajaţi în faţa cetăţenilor trebuie să fie în concordanţă cu ceea ce puteţi face cu adevărat, conform Constituţiei şi legilor ţării, în calitate de deputaţi şi senatori. O a doua chestiune.

Vreau să spun câteva cuvinte despre unele teme ale dezbaterii publice. Una din ele este creşterea economică. Cu începere din iulie anul 2000, România a intrat într-un proces de creştere economică care continuă şi astăzi. Ceea ce este bine. Unii pun această creştere pe seama introducerii cotei unice. Ceea ce este un fals. La fel de falsă este afirmaţia că dreapta liberală, ca să nu mai vorbesc de o altă dreaptă struţo-cămilă care nu ştie ce este şi încotro şi de unde vine. Dar afirmaţi acum că dreapta liberală ar asigura creşterea economică, iar social-democraţia ar frâna-o. Unde este adevăr în această afirmaţie? Guvernarea PSD, ca să iau numai ultima guvernare, între anii 2000-2004 a asigurat, precum se ştie, ritmuri susţinute de creştere în condiţiile scăderii continue a inflaţiei şi asigurării echilibrelor macroeconomice. Important este să se înţeleagă care sunt factorii durabili ai creşterii economice. De asemenea, ceea ce s-a străduit guvernarea noastră, spre deosebire de cea de dreapta, a fost împărţirea mai echitabilă a fructelor creşterii economice şi trebuie să ne asumăm această obligaţie. În condiţiile câştigării posibile a alegerilor care vin şi formării viitorului Guvern să îndreptăm lucrurile din ţară, inclusiv prin îmbunătăţirea sistemului de impozitare.

În al doilea rând, nu orice creştere economică asigură o dezvoltare durabilă, aşa cum se poate observa şi în ultimii 4 ani. Este bine că au fost mărite pensiile, e bine că se alocă mai multe fonduri pentru educaţie şi sănătate, dar oare au adus ele mai multe servicii publice şi de mai bună calitate? Au îmbunătăţit condiţiile de viaţă pentru tineri şi bătrâni, pentru copii, pentru familii, pentru ţărani, pentru mediul rural? Care au fost efectele din acest punct de vedere, mai ales din punct de vedere social privind categoriile cele mai largi ale cetăţenilor? Aceasta este o creştere economică, deci, fără dezvoltare, reală şi fără echilibru social. PSD este dator să schimbe lucrurile în bine. Un efect al acestor ani de tranziţie, de trecere de la economia centralizată de stat spre economia de piaţă, inclusiv prin cota unică. Pardon. A fost o continuă polarizare socială accentuată în ultimii ani ai guvernării de dreapta, inclusiv prin cota unică. Când s-au amplificat veniturile unei minorităţi de îmbogăţiţi ai tranziţiei şi s-a accentuat sărăcia unei majorităţi a populaţiei. O dezvoltare sănătoasă, durabilă, echilibrată înseamnă îmbunătăţirea bunăstării tuturor şi în primul rând a celor săraci. Aceasta înseamnă acces egal al tuturor la o viaţă mai decentă, la educaţie, la sănătate, la cultură, la mediu sănătos. Acesta este obiectivul unei politici social-democrate. Prin aceasta ne separăm noi, ne deosebim noi, social democraţii, de neoliberalii de dreapta care bâjbâie în toate direcţiile. Justiţia socială la noi este în mare suferinţă. Egalitatea de şanse, la fel. Justiţia ca atare este în impas. Statul român este unul slab, incapabil să răspundă nevoilor cetăţenilor ale căror aşteptări sunt mari, mai ales după aderarea ţării la UE. Statul nu poate fi doar la dispoziţia celor bogaţi şi indiferent faţă de nevoile celor săraci şi lipsiţi de putere. Poate părea scandaloasă afirmaţia pe care o voi face, dar trebuie să avem tăria să recunoaştem că motorul democraţiei româneşti actuale nu-l constituie drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, ci mai ales interesele economice de grup. Este o evoluţie... pe care am trăit-o, am suportat-o şi noi indusă de neoliberalismul care a guvernat tranziţiile din estul şi centrul Europei. De la societatea de piaţă în care educaţia, sănătatea, securitatea cetăţenilor, alte bunuri publice esenţiale cum sunt energia sau apa, au ajuns simple mărfuri. De la aceasta am ajuns la un fel de democraţie de piaţă, în care ideologiile şi voturile au ajuns la rândul lor mărfuri.

Există o mulţime de mijloace de a cumpăra voturi. Ideea le-a fost dată geambaşilor de voturi de aceia care au început să prezinte toate măsurile de protecţie socială drept “pomeni electorale". Pentru ei societatea ideală este societatea fără stat, în care cei care au bani şi putere se descurcă, iar cei care nu au sunt sortiţi pieirii şi punct. Orice intervenţie a statului în acest proces de asemenea grupuri este socotită ilegală şi nelegitimă. Şi această gândire este valabilă nu numai la noi. Uitaţi-vă ce se întâmplă astăzi în Statele Unite şi reacţia provocată de încercarea de intervenţie a statului pentru a salva piaţa şi a scoate economia din criză. În această logică asistăm la o tendinţă brutală de privatizare a administraţiilor, respectiv de subordonare a lor unor interese particulare. Nu prin decizii politice, ci prin acţiunea conjugată a unor grupuri de interese şi prin corupţie generalizată. De aceea, într-adevăr, reforma statului român se impune cu acuitate. Câtă vreme nu vom reforma statul, nu vom putea accesa eficient nici banii europeni. Din punctul meu de vedere aceasta este una din marile mize ale acestor alegeri, iar reforma statului înseamnă în primul rând o raţionalizare instituţională şi o conlucrare raţională a instituţiilor bazată pe profesionalism şi competenţă. Mulţi spun că stânga şi dreapta şi-au pierdut relevanţa. Că oamenii nu se mai identifică acum cu nici o ideologie, că ceea ce contează este aşa zisa bună guvernare. Ceea ce nu este un neadevăr, dar ea are nişte sensuri, nişte conţinuturi. Trebuie descifrate. Dar dacă stânga şi dreapta nu mai contează, ce rost mai are pluralismul politic, fundamentul democraţiei? Ce mai sunt partidele? Doar alte nume pentru cercuri de interese economice. Acum guvernează partidul X, să spunem, al regilor asfaltului care se aliază cu partidul Y, al dezvoltatorilor imobiliari. În aceste condiţii am mai putea considera România o democraţie funcţională? Sau vrem într-adevăr să instaurăm în România ceea ce spuneam, democraţia de piaţă?

Ca partid social-democrat, deşi am acceptat atât economia de piaţă care trebuie, în viziunea noastră, să fie una socială, cât şi capitalismul ca un dat obiectiv, nu putem să nu ne delimităm şi să nu criticăm efectele lor negative. Criza financiară globală este rezultatul direct al exceselor capitalismului financiar care nu are în stat o contraputere credibilă şi necesară, iar preţul eşecurilor sale, ale statului, este suportat de cetăţeni. Întreaga istorie a capitalismului a demonstrat şi demonstrează că mâna invizibilă a pieţei... a definit-o părintele economiei politice clasice, Adam Smith: «Cu toate virtuţile ei probate mai ales prin progresul spectaculos pe care le-a cunoscut civilizaţia industrială în decursul secolului 20, niciodată nu a fost şi nu este în măsură să asigure o redistribuire echitabilă a veniturilor în societate, ci din contră, a generat polarizare socială, făcând ca bogaţii să devină tot mai bogaţi, iar săracii să flămânzească şi să se înmulţească». Am citat o definire a unui organism internaţional al ONU în legătură cu sărăcia în lumea de azi în economia mondială globalizată. PSD trebuie să se prezinte în această bătălie politică aşa cum este şi mai ales cum trebuie să fie. Un partid cu o puternică identitate de centru stânga, social-democrat, are se înfruntă cu partide de dreapta şi centru dreapta. Fără îndoială că aceste alegeri vor constitui o bătălie dură şi cred că sunteţi dumneavoastră candidaţi suficient de lucizi să admiteţi că nu toţi veţi putea fi învingători. Dar fiecare vot contează şi sunt sigur că vă veţi bate pentru a obţine cât mai multe voturi acolo unde candidaţi. Este o bătălie politică pe care trebuie să o purtaţi şi aveţi de partea dumneavoastră nevoia de dreptate şi de justiţie socială a cetăţenilor ţării noastre.

Noi nu cumpărăm voturi prin măsurile de protecţie socială pe care le propunem. Am dovedit că ştim să generăm prin politici publice eficiente, nu doar creştere economică, ci şi dezvoltare şi tendinţe spre o dezvoltare socială echilibrată. Dar procesul de redistribuire a fructelor creşterii economice trebuie să fie unul continuu pentru a nu admite un nivel insuportabil de polarizare economică şi socială. Închei spunându-vă că pentru mine este pentru prima dată după alegerile din 20 mai 1990 când alegerile care vin nu mai au o miză personală. Motivele le-am expus şi nu doresc să le reiau aici. Asta nu înseamnă că angajamentul meu faţă de partid, faţă de partidul pe care l-am creat împreună cu cei care am pus bazele lui imediat după Revoluţie, nu va fi la fel de puternic. Voi fi prezent în această campanie, voi răspunde obligaţiilor care-mi revin în calitatea mea de preşedinte de onoare al PSD. Şi în încheiere vreau să vă exprim convingerea pe care o am în capacitatea partidului nostru de a reveni la guvernare, cum cred că vom şti să guvernăm eficient şi responsabil, cu credinţă în valorile în care credem cu toţii, cu credinţă în datoria pe care o avem faţă de cetăţeni, cu decenţă şi modestie, nu cu înfumurare, nu cu pretenţii, nu cu ceea ce aduce de regulă puterea. Puterea ameţeşte minţile multora. Un lider social-democrat trebuie să îşi păstreze simţul măsurii, să îşi păstreze simţul cetăţenesc, datoria faţă de cetăţeni dacă vrea să fie crezut că faptele lui coincid vorbelor lui. Să punem capăt discordanţei dintre vorbe şi fapte. PSD nu poate fi un partid al demagogilor şi al celor interesaţi doar de putere, avere, îmbogăţire personală şi a celor din jurul lui. şi să fie slujitori cinstiţi ai celor mulţi. Asta înseamnă crez social democrat. Cu această credinţă vreau să exprim încrederea că victoria PSD şi a alianţei PSD-PC în alegeri înseamnă victoria democraţiei pusă în slujba tuturor cetăţenilor. În acest sens vă urez tuturor succes. Victorie! Victorie! Victorie! ( Monitoring Media)

×