x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Document: Gabriela Firea îi cere lui Nicușor Dan să demisioneze, pentru că a tăiat banii de oxigen la Spitalul Modular Pipera

Document: Gabriela Firea îi cere lui Nicușor Dan să demisioneze, pentru că a tăiat banii de oxigen la Spitalul Modular Pipera

de Ion Alexandru    |    12 Oct 2021   •   07:05
Document: Gabriela Firea îi cere lui Nicușor Dan să demisioneze, pentru că a tăiat banii de oxigen la Spitalul Modular Pipera

Senatorul Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, îi cere demisia edilului Nicușor Dan, acuzându-l că este „incapabil, lipsit de viziune și inimă”, deoarece a tăiat din bugetul Municipalității finanțarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera. „Spital pe care l-am construit în timp record și dumneavoastră l-ați închis fără pic de logică și respect față de oameni”, susține fostul primar general. La rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu, își consultă fanii de pe Facebook în legătură cu activitatea lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu, în special legat de modul în care au sabotat spitalele ridicate de administrațiile social-democrate. 

 

Gabriela Firea a publicat, ieri, pe contul său de socializare un document privind un amendament prin care însuși Nicușor Dan a eliminat, în luna mai a acestui an, sumele necesare sistemului de oxigen de la spitalul modular. În documentul respectiv, denumit Bugetul propriu al Ordonatorului Principal de Credite, se arată că, în anexa 46.1, se operează modificări, printre care și „la subcapitolul 66.2.06.01 se introduce obiectivul de investiții «Reevaluare Studiu de Fezabilitate Spitalul Metropolitan» la credite de angajament și bugetare cu suma de 1.000 mii lei. În privința Cheltuielilor pentru elaborarea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții, se elimină de la alineatul 71.01.02 obiectivul de investiții «Sistem centralizat de distribuție de oxigen medical la Secția externă a Spitalului de boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș“ – Spitalul Modulat Pipera, situat în Șoseaua Pipera r. 55, 63-65, Sector 1» (minus 417 mii lei)”.

 

 

Primarul general, amenințat cu strângerea de semnături

 

Firea arată că i-a atras atenția, atât ea, cât și consilierii generali PSD, că face o greșeală imensă, că această unitate sanitară a avut un rol foarte important anul trecut, degrevând Spitalul Babeș de cazurile ușoare și medii ale bolnavilor Covid, dar edilul a ignorat pe toată lumea! Așa cum a ignorat, zile în șir, suferința bolnavilor care nu găseau locuri în spitale și pe cea a doctorilor nevoiți să aleagă pe cine internează! În condițiile în care rata de infectare în București creștea vertiginos, primarul dormea!  A fost nevoie de intervenția în forță a ministrului interimar al Sănătății și a dr. Arafat pentru ca acest spital să fie deschis și operaționalizat!”. 

Senatorul PSD a adăugat că, ieri, consilierii PNL urmau să propună, din nou, finanțarea sistemului de oxigen medical pentru Spitalul Modular Pipera! „Faceți un gest de onoare, votați acest amendament și apoi dați-vă demisia! Iar dacă veți continua să vă opuneți, domnule Nicușor Dan, așa cum v-ați opus și redeschiderii spitalului, «pentru că nu se justifică cheltuielile», vă anunțăm că începem strângerea de semnături pentru demiterea dumneavoastră”, a conchis Gabriela Firea

Reamintim că reprezentanții Partidului Puterii Umaniste (PPUSL) au demarat deja, încă din această vară, o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului general al Capitalei.

 

 

Sondajul lui Ciolacu: „Credeți că Iohannis și Cîțu sunt ipocriți, iresponsabili sau ambele”

 

Cu doar o oră înainte de a merge la Palatul Cotroceni, la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, a generat un sondaj de opinie pe contul său de socializare, îndemnându-și cititorii să răspundă la un chestionar cu întrebarea: „Iohannis și Cîțu sunt: 1. Ipocriți; 2. Iresponsabili; 3. Ambele”. Motivul pentru care președintele PSD a ales să sondeze internauții este legat și de acuzațiile pe care Gabriela Firea le-a făcut cu privire la spitalele Covid. „Au refuzat să salveze vieți,  apelând la spitale ridicate de PSD ori că n-au putut- deci incompetență cruntă, ori că n-au vrut - adică iresponsabilitate criminală! Anul trecut, spitalele modulare COVID din Pipera și de la Lețcani-Iași nu erau bune, fiindcă erau ridicate de administrații PSD! Așa că le-au sabotat cât au putut, le-au găsit tot felul de neajunsuri, deși unitățile au funcționat și au tratat sute de pacienți. Apoi, au preluat puterea și le-au abandonat cu totul, decretând că au învins pandemia. Azi, după săptămâni bune de când cerem redeschiderea acestor spitale, sub presiunea imaginilor disperării, cu cozile de ambulanțe din fața UPU, în București și Iași, și-au dat brusc seama că sunt foarte bune. Ba se mai și laudă că au găsit soluții în plin val patru al pandemiei”, scrie Marcel Ciolacu.

„Au participat la un congres cu 5.000 de oameni în plină pandemie și ne-au lămurit că nu sunt precauți - ci foarte proști. Vă întreb, însă, ce credeți: Iohannis și Cîțu sunt doar ipocriți sau și iresponsabili? Ori ambele?”, a conchis liderul social-democrat. Până la închiderea ediției, postarea strânsese câteva sute de comentarii, majoritatea alegând una sau chiar toate cele trei variante de răspuns. Au fost, însă, și câteva comentarii sarcastice la adresa modului în care PSD înțelege să facă opoziție.

Vasile Rusu scrie că „Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că nu avem Justiție! Vă e frică să puneți punctul pe «i!>». O să pățiți la fel ca domnul Dragnea! Când T. Toader a început să facă ordine în Justiție, PSD l-a dat afară! O să vă duceți tot voi la pușcărie! Sunteți niște fricoși!”. Mărioara Vasilioaie îi transmite lui Ciolacu faptul că „de nenumărate ori, premierul Cîțu ne-a asigurat că nivelul de trai a crescut în timpul guvernării sale, iar președintele ne-a îndemnat să jucăm golf. Așadar le doresc să trăiască ca și noi”. Un alt internaut, Cătălin Șerban, scrie: „Domnule Ciolacu, văd că o lălăiți cu critici, dar nu faceți nimic concret. Ați inițiat moțiunea de cenzură degeaba. Cîțu este în continuare premier, Iohannis bine-mersi la Cotroceni, iar voi tot clămpăniți degeaba. Nu mai merge să manipulați lumea. Faceți ceva concret, dacă vreți să faceți o schimbare în conducerea, guvernarea acestei țări”.

×