x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dosarul lui Avramides, public

Dosarul lui Avramides, public

11 Iun 2007   •   00:00

Grupul de Investigatii Politice si Militia Spirituala publica dosarul de cadre al lui Mihai Avramides, ofiterul de Securitate care l-a avut ca sursa pe Traian Basescu.

Grupul de Investigatii Politice si Militia Spirituala publica dosarul de cadre al lui Mihai Avramides, ofiterul de Securitate care l-a avut ca sursa pe Traian Basescu.

In 2004 am publicat Registrul cu persoanele din rindul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea sa sprijine munca de Securitate. In acest registru, care cuprinde informatorii Securitatii membri de partid din judetul Constanta, actualul presedinte Traian Basescu, apare la litera B, pozitia 19, ca "sursa" a locotenentului major Mihai Avramides de la Securitatea Port Constanta incepind cu data de 09.09.1978 (click aici pentru Registrul cu informatorii membri de partid din Constanta)


Publicam astazi dosarul de cadre al lui Mihai Avramides care confirma faptul ca in perioada august 1977 - august 1982 Mihai Avramides a fost ofiter operativ principal cu gradul de locotenent major la serviciul Securitate Port Constanta (UM 0757 - DSS). In aceasta perioada Avramides a lucrat in "colectivul «navigatori romani»", ocupindu-se de "navele petroliere".

Dosarul Avramides este primul dosar de cadre al unui fost securist care devine public. Dosarele de cadre ale ofiterilor de Securitate reprezinta o sinteza a activitatii acestora.

Dosarul de cadre al colonelului AVRAMIDES NASTASE MIHAI, nascut pe 22 octombrie 1947 in Galati, are numarul 2190. Tatal ofiterului se numea Avramidis, dar in 1958 Mihai Avramidis si-a pierdut certificatul de nastere, iar in duplicatul eliberat i s-a scris numele de Avramides in loc de Avramidis, aceasta greseala nemaifiind corectata niciodata.

Cariera lui Mihai Avramides este tipica pentru un ofiter din Ministerul de Interne comunist. Mihai Avramides a lucrat la doua dintre armele MI: penitenciare si securitate. De origine sociala muncitoreasca, Avramides s-a angajat in iunie 1967 ca magazioner la Intreprinderea de impletituri Galati apartinind Directiei Generale a Penitenciarelor din MAI. In 1969, a fost selectionat si admis la Scoala militara de ofiteri activi a Ministerului de Interne de la Baneasa, profil penitenciare, pe care a absolvit-o in 1972, cu gradul de locotenent. A fost repartizat la penitenciarul Galati, in functia de ofiter de serviciu, pana in 1974, cind a fost mutat la Scoala de subofiteri penitenciare Hirsova.

In 1977, Avramides a fost numit ofiter operativ principal I la Serviciul Securitate Port Constanta. In 1982, a trecut, la cerere, inapoi in aparatul Directiei Generale a Penitenciarelor in functia de profesor la Cursul de perfectionare a cadrelor de penitenciare din Bucuresti. In 1983 a fost numit in functia de loctiitor comandant pentru paza si regim la penitenciarul Braila, functie pe care a ocupat-o pina in februarie 1990, cind a fost mutat, pentru citeva luni, la penitenciarul Iasi pe postul de comandant. A revenit la penitenciarul Braila in functia de loctiitor comandant pentru servicii (mai 1990-mai 1995). In cele din urma a devenit comandant al penitenciarului Braila in aprilie 1996. In 1998, a fost retrogradat in functia de loctiitor al comandantului penitenciarului Braila, functie de pe care a fost trecut in rezerva cu gradul de colonel. In acelasi an s-a angajat, pentru citeva luni, consilier juridic-sef birou, la primaria municipiului Braila. In anul 2000, colonelul Avramides a fost rechemat in activitate si numit loctiitor al directorului penitenciarului Braila, functie pe care a parasit-o definitiv in februarie 2002 ca urmare a reorganizarii unitatii.

Cariera politica a lui Mihai Avramides a debutat in 1967, cind a devenit secretar al Comitetului UTC din Intreprinderea de impletituri Galati - Directia Generala a Penitenciarelor, functie pe care a detinut-o pina in 1969. Ulterior, Avramides a fost loctiitor al secretarului Comitetului UTC din penitenciarul Galati (1973); membru PCR din 1971; secretar al organizatiei PCR din sectorul operativ si membru supleant in Comitetul de partid din IJ Braila al MI (1984-1987). In 1975 a absolvit un curs CEPECA la Academia "Stefan Gheorghiu".

In ce priveste gradele pe care le-a detinut in ministerul de Interne, Mihai Avramides a fost, pe rănd: locotenent (1972-1976), locotenent major (1976-1982), capitan (1982-1988), maior (1988-1993), locotenent-colonel (1993-1995), colonel (1995). (click aici pentru a vedea Fisa personala)

In 25 octombrie 1969 Mihai Avamides, in calitate de elev la Scoala Ministerului de Interne de la Baneasa, a semnat juramintul militar in care spunea: "jur sa urasc din adincul fiintei mele pe toti dusmanii patriei si ai poporului muncitor". (click aici pentru a vedea Juramintul)

Mihai Avramides a intrat in Securitate in 1977. Dupa desfiintarea scolii de la Harsova din august 1977 a fost mutat la Inspectoratul Judetean Constanta al MI si numit ofiter operativ principal I la Serviciul Securitate Port Constanta (UM 0757-DSS). Pentru a se acomoda cit mai grabnic cu munca de informatii, Avramides a urmat in perioada februarie-martie 1978, un curs de reciclare pe profil de contrainformatii in sectoarele economice, la UM 900 (Scoala de perfectionare a ofiterilor de Securitate de la Gradistea), pe care l-a absolvit cu nota 10.

Din notarile de serviciu intocmite anual intre 1977 si 1982 de superiorii lui Avramides, rezulta ca, la Securitatea Port Constanta, ofiterul "a lucrat in cadrul colectivului navigatori romani din serviciul securitate port (...) unde a contribuit la o mai buna cunoastere a personalului muncitor navigant in perioada cit s-a aflat in stationare in porturile capitaliste, a reusit sa obtina multe date de interes despre persoane straine ce au preocupari informative formele si metodele folosite." (Notarea de serviciu din 1981) (click aici pentru a vedea Notarea de serviciu din 1981)


In 1980, Avramides a realizat o serie de "recrutari de buna calitate", reusind sa intervina "in unele dosare de urmarire informativa cu masuri corespunzatoare ce au ajutat la clarificarea suspiciunilor." (click aici pentru Notarea de serviciu din 1980)


In anul 1981 Avramides "a lucrat mai bine cu reteaua informativa din legatura, activitatea desfasurata cunoscind un salt calitativ materializat prin obtinerea si lucrarea unor informatii cu valoare operativa pentru munca de securitate, prin cunoasterea mai corespunzatoare a activitatii marinarilor de pe navele de care raspunde, modul cum actioneaza unele elemente din strainatate asupra acestora, stari de pericol si fapte ce puteau conduce la evenimente cu consecinte pentru economia nationala (...) au crescut, de asemenea, posibilitatile sale de control informativ asupra elementelor suspecte aflate in preocuparile sale, a contribuit mai mult la cunoasterea si prevenirea unor actiuni ale navigatorilor angajati in flota, semnalati cu intentii de evaziune (de a ramine in strainatate, n.n.), a actionat combative pentru indepartarea lor." In finalul Notarii din 1981, lui Avramides I se recomanda "sa identifice operativ elementele dusmanoase la nivelul personalului navigant". (click aici pentru a vedea Notarea din 1981)


Ofiterul de Securitate Mihai Avramides a avut insa si probleme. Astfel, in cursul anului 1979, desi Avramides "s-a implicat mai adinc in problematica situatiilor operative de pe navele comerciale de care se ocupa", "ofiterul a manifestat si unele lipsuri in activitate ce s-au referit la: - munca cu reteaua informativa nu s-a desfasurat la cotele exigentelor actuale pentru depistarea elementelor aflate in atentia serviciilor de informatii straine si uneori a exploatarii informatiilor de la reteaua cu domiciliu in alte localitati; initierea unor masuri simple in dosarele de urmarire si negasirea unor surse cu patrundere pe langa obiectivele in lucru (DUI "Marcu" si "Cirma"); insuficienta atentie in raportarea unor evenimente din problema, motiv pentru care a fost pedepsit cu 10 zile de arest cu prestarea serviciului". (Notarea de serviciu din 1979). (click aici pentru a vedea notarea de serviciu din 1979)


Serviciul Roman de Informatii a avut grija ca nici unul dintre dosarele lucrate de-a lungul timpului de Avramides sa nu devina public. In 2004, atit CNSAS, cit si o instanta de judecata au solicitat explicit SRI Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) "Cirma". SRI a mintit sustinind ca acest dosar nu exista, fapt contrazis acum de dosarul de personal al ofiterului de Securitate Mihai Avramides. (click aici pentru a vedea Decizia CNSAS referitoare la Traian Basescu in care este consemnat refuzul SRI de a oferi CNSAS-ului dosarul "Cirma")


Mai mult, in 2001, SRI-ul sustinea ca nu are habar de activitatea lui Avramides in UM 0757 (1977-1982). La o adresa a penitenciarului Braila, prin care penitenciarul cerea UM 0764 Constanta - SRI, sa-i comunice adeverintele cu incadrarile in grupele de munca ale lui Avramides, SRI Constanta raspunde cu o nota stupefianta: "(...) va comunicam ca din verificarile efectuate de catre noi, rezulta ca acesta a fost cadru activ al unitatii noastre, probabil (sublinierea ne apartine) in perioada mentionata de dumneavoastra in adresa." (click aici pentru a vedea Adresa SRI)


SRI ascunde dosarul "Cirma", dupa cum ascunde si restul documentelor referitoare la ofiterul de Securitate Mihai Avramides: dosarul sau de cadre, numele informatorilor sai si notele pe care i le furniza reteaua sa informativa (formata in cea mai mare parte din navigatori).

Presedintele Basescu minte cind sustine ca "a dat" CNSAS-ului toate dosarele fostei Securitati. In realitate, detinatorii arhivelor fostei Securitati (SRI, SIE, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Ministerul Apararii Nationale, Arhivele Nationale) continua sa ascunda numeroase documente intre care si dosarele de cadre ale fostilor angajati ai Securitatii.

Astfel, potrivit Raportului de activitate pe 2006, la CNSAS se afla doar 102 dosare de cadre ale fostilor ofiteri de Securitate, desi in perioada 1948 - 1989, in cadrul Securitatii au activat cel putin 100.000 de ofiteri. Evident, printre putinele dosare de cadre care au ajuns la CNSAS nu se afla si dosarul lui Mihai Avramides.

La rindul sau, Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) s-a transformat dintr-o institutie de deconspirare a fostei Securitati, intr-una de conspirare a acesteia. Dincolo de atitudinea pasiva si servila fata de detinatorii de arhiva, Colegiul CNSAS nu permite cercetatorilor acreditati accesul la vreunul dintre cele 102 dosare de cadre pe care le are in custodie, nici macar la dosarele de cadre ale ofiterilor despre care Colegiul a stabilit ca au facut politie politica. De altfel, studierea dosarelor Securitatii de persoane din afara CNSAS este aproape imposibila.

Grupul de Investigatii Politice (GIP) si Militia Spirituala solicita SRI si CNSAS sa publice:

- numele informatorilor din reteaua folosita de Mihai Avramides in perioada august 1977 - august 1982 in care a fost ofiter operativ principal cu gradul de locotenent major la serviciul Securitate pentru portul Constanta (UM 0757 - DSS); - notele pe care sursele din reteaua informativa i le-au furnizat lui Mihai Avramides; - rezultatele muncii operative ale ofiterului de Securitate Mihai Avramides, inclusiv Dosarele de Urmarire Informativa (D.U.I.) "Marcu" si "Cirma".

Solicitam Colegiului CNSAS ca, in baza caracterizarilor facute de superiorii lui Mihai Avramides din perioada in care acesta a fost ofiter de Securitate in Portul Constanta, sa constate faptul ca acesta a facut "politie politica". Chiar si pentru actualul Colegiu al CNSAS ar fi foarte dificil sa spele un securist care "a actionat combativ pentru indepartarea navigatorilor angajati in flota, semnalati cu intentii de evaziune", care "a facut recrutari de buna calitate", care "a controlat informativ elementele suspecte aflate in preocuparile sale" si care "a contribuit la o mai buna cunoastere a personalului muncitor navigant in perioada cit s-a aflat in stationare in porturile capitaliste".

10 iunie 2007

Mugur Ciuvica - Grupul de Investigatii Politice

Mihai Burcea & Mihail Bumbes - Militia Spirituala

Citeva pagini din dosarul de cadre al lui Mihai Avramides (coperta,fotografii ale lui Avramides, fisa personala, juramintul, notarile de serviciu din 1978, 1979, 1980 si 1981 si o adresa a SRI catre Ministerul de Justitie), registrul cu informatorii membri de partid din judetul Constanta si decizia CNSAS referitoare la Traian Basescu se gasesc la adresa:
http://www.grupul.ro/files/Dosar_Avramides/dosar_avramides_pagini_selectate/

Dosarul de cadre al lui Mihai Avramides integral se gaseste la adresa:

http://www.grupul.ro/files/Dosar_Avramides/Dosar_cadre_Avramides_integral/

×