x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea îl face tâmpit pe Berceanu şi un "ţâşti-bâşti" pe Boc

Dragnea îl face tâmpit pe Berceanu şi un "ţâşti-bâşti" pe Boc

21 Iun 2009   •   00:00
Dragnea îl face tâmpit pe Berceanu şi un "ţâşti-bâşti" pe Boc
Sursa foto: /

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, crede că ministrul Radu Berceanu este un "tâmpit", premierul Emil Boc este un "tâşt-bâşt", iar ministrul Vasile Blaga "vorbeşte numai dimineaţa", conform unei noi înregistrări din şedinţa CEXn al PSD.



"Era tâmpitul ăsta de Berceanu la o întâlnire a Coaliţiei: Noi n-avem probleme cu seceta în România! Hai să-mi arătaţi şi mie!". Ei aşa pun problema. Ce, Emil Boc e mai capabil decât Dan Nica? Ţâşt-băşt-ul ăsta! Am ajuns să ne dea lecţii! Ca şi Blaga! Care vorbeşte când? Numai dimineaţa, că după-amiază are o problemă. Ce, Pogea e mai capabil decât Niţă? Nici nu e comparaţie", a spus Dragnea în timpul şedinţei conducerii PSD, de la Turnu Măgurele, difuzată astăzi de Realitatea TV.

Dragnea le-a mai spus colegilor de partid că, pentru consolidarea poziţiei PSD este nevoie de câştigarea alegerilor prezidenţiale: "Numai că trebuie să avem pârghiile şi pârghiile sunt scoase la concurs în noiembrie şi eu cred că Mircea Geoană va fi noul preşedinte al României, îi urez succes".

Şi preşedintele PSD a avut o părere asemănătoare: "S-a vorbit aici despre faptul că puterea înseamnă, în principal, putere la preşedinte, la Guvern, la resurse. Puterea înseamnă mai mult decât asta, înseamnă şi zona altor atribuţiuni pe care un preşedinte de ţară le are. Şi vedeţi bine că în această perioadă în care a existat o anumită împărţire a puterii s-a apăsat foarte brutal pe anumite zone de influenţă".

Liderii PSD s-au întrunit la sfârşitul acestei săptămâni, vineri, la Turnu Măgurele, într-un hotel deţinut de vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului.La scurt timp după şedinţă, care s-a desfăşurat cu uşile închise, Realitatea TV a transmis fragmente de înregistrări a discuţiilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic