x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Revelion 2017. Ce mesaj a transmis Liviu Dragnea românilor

Revelion 2017. Ce mesaj a transmis Liviu Dragnea românilor

31 Dec 2016   •   18:30
Revelion 2017. Ce mesaj a transmis Liviu Dragnea românilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, îşi doreşte ca anul care vine să fie unul al reconstrucţiei şi al creşterii economice "care să se simtă în buzunarele românilor".

"Îmi doresc ca 2017 să fie un an al reconstrucţiei, un an al creşterii economice care să se simtă în buzunarele românilor, un an în care cetăţeanul să simtă mai mult respect din partea statului! La mulţi ani, români! Dumnezeu să binecuvânteze România!", a scris Dragnea, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că 2016 a fost "un an agitat, cu multă muncă".

"Un an greu, în care tot ce am urmărit a fost interesul nostru, al românilor, de a avea stabilitate politică şi economică, de a avea un guvern legitim, care să înceapă să pună în practică ce am promis în campanie, sub sloganul "Îndrăzneşte să crezi în România!". Am făcut tot ce a depins de mine pentru ca ţara să nu fie aruncată într-o criză politică. Cu greu, în final, am reuşit!", a mai scris Liviu Dragnea. www.agerpres.ro

×