x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea l-a asigurat pe Barnier de sprijinul României şi după Brexit

Dragnea l-a asigurat pe Barnier de sprijinul României şi după Brexit

02 Oct 2018   •   15:53
Dragnea l-a asigurat pe Barnier de sprijinul României şi după Brexit

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, l-a asigurat marţi pe Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru retragerea Marii Britanii din UE, de sprijinul României şi după acest proces. 

În contextul în care retragerea Marii Britanii are loc în perioada deţinerii, de către ţara noastră, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, discuţiile purtate între negociatorul-şef şi preşedintele Camerei Deputaţilor au avut în vedere contribuţia României la sprijinirea acestui proces, a precizat un comunicat al Camerei Deputaţilor. 

"Aspectele cheie ale procesului negocierilor, cum ar fi drepturile cetăţenilor sau decontul financiar, faţă de care echipa de negociatori ai Comisiei a înregistrat progrese semnificative, au reprezentat subiectele principale ale întrevederii celor doi oficiali. Din această perspectivă, Liviu Dragnea a transmis asigurări cu privire la sprijinul României pentru un proces ordonat şi predictibil, pentru a stabili baza unei relaţii viitoare apropiate între UE şi Marea Britanie", a precizat comunicatul de la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor. 

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa unei abordări comune a celor 27 de state, astfel încât să poată fie găsită o soluţie avantajoasă pentru ambele părţi, care să fie conformă cu principiile UE, dar să respecte şi liniile Marii Britanii. 

De cealaltă parte, Michel Barnier şi-a exprimat încrederea faţă de rezultatul final al negocierilor, evidenţiind faptul că, până în acest moment, părţile au agreat prevederile Acordului de retragere care privesc drepturile cetăţenilor, decontul financiar şi perioada de tranziţie, existând progrese şi în ceea ce priveşte alte aspecte care ţin de separare. 

Referitor la poziţionările părţilor privind guvernanţa Acordului şi indicaţiile geografice, negociatorul-şef al Uniunii a transmis că aceste două aspecte vor putea fi agreate, cel mai probabil, la finalul procesului de negociere, a precizat sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea