Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu susţine dublarea indemnizaţiei parlamentarilor şi a subliniat că principala preocupare a social-democraţilor este mărirea salariilor mici din sistemul bugetar astfel încât cel administrativ să funcţioneze.
"Nu am această informaţie, o să o verific (că indemnizaţiile parlamentarilor ar urma să fie dublate potrivit proiectului legii salarizării bugetarilor - n.r.). Nu ţin să fiu popular cu colegii mei, nu o susţin. Nu ne-a obligat nimeni să mergem în Parlament. Când mergi în campanie electorală pentru parlamentare, de exemplu, nu le spui cetăţenilor 'daţi-ne votul ca să mergem noi în Parlament, să ne facem salarii mai mari noi întâi şi pensii mai mari noi întâi', chiar dacă sunt îndreptăţite solicitările. Ca şi partid social- democrat, principala noastră preocupare este să mărim salariile pentru cei care le au foarte mici şi să ajungem încet-încet ca întregul sistem bugetar să primească într-un orizont de timp rezonabil salarii bune pentru ca sistemul administrativ să funcţioneze", a spus Dragnea, la Realitatea TV, întrebat dacă susţine dublarea indemnizaţiei parlamentarilor care, potrivit informaţiilor apărute în presă, ar fi inclusă în legea salarizării bugetarilor.
Sursa: Agerpres