x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: O să ne vedem de programul de guvernare cu toate piedicile puse de "Iohannis şi ai lui"

Dragnea: O să ne vedem de programul de guvernare cu toate piedicile puse de "Iohannis şi ai lui"

14 Mai 2018   •   14:57
Dragnea: O să ne vedem de programul de guvernare cu toate piedicile puse de "Iohannis şi ai lui"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că actuala coaliţie o să-şi vadă în continuare de programul de guvernare cu toate piedicile puse de şeful statului, susţinând că "Iohannis şi ai lui" au blocat "cel puţin 18 proiecte de lege" prin atacarea acestora la CCR şi trimiterea spre reexaminare în Parlament. 

"Imaginea care se transmite în stilul ăsta nu este o imagine bună pentru România. Asta nu înseamnă că prim-ministrul sau Guvernul trebuie să fie intimidaţi sau noi, majoritatea parlamentară, să fim intimidaţi. O să ne vedem de treabă, de programul de guvernare, de programul legislativ cu toate piedicile puse. Sunt, cel puţin până acum, i-am rugat pe colegii mei să finalizeze un inventar, cel puţin 18 proiecte de lege care au fost blocate de Iohannis şi ai lui, trebuie să folosesc o expresie care îi este familiară domnului preşedinte. Ori majoritatea care îl aplaudă şi care îl susţine necondiţionat atacă la Curtea Constituţională, ori Preşedinţia atacă la Curtea Constituţională, după care se retrimit la examinare, doar-doar legi importante pentru români, legi care fac parte din programul de guvernare şi care ajută la dezvoltarea economică să fie întârziate, doar-doar la un moment dat cifrele economice nu or să fie bune", a afirmat Liviu Dragnea la finalul unei şedinţe a conducerii PSD. 

Liderul social-democraţilor a adăugat că "din fericire pentru români şi din păcate pentru preşedinte, cifrele economice arată bine în continuare şi vor arăta" şi aceste proiecte de lege vor fi adoptate "cu toate piedicile puse". 

"Deci, este o acţiune, după părerea mea, de sabotaj şi de subminare a Guvernului şi a activităţii majorităţii parlamentare", a mai declarat Dragnea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu dragnea