x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Programul de sprijin la tomate trebuie să fie dublat şi extins la toate legumele din spaţii protejate

Dragnea: Programul de sprijin la tomate trebuie să fie dublat şi extins la toate legumele din spaţii protejate

10 Apr 2019   •   20:55
Dragnea: Programul de sprijin la tomate trebuie să fie dublat şi extins la toate legumele din spaţii protejate

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, în comuna Colibaşi din judeţul Giurgiu, că sprijinul din programul pentru producătorii autohtoni de tomate trebuie să fie dublat pentru ca aceştia să îşi facă sere încălzite şi să fie roşii româneşti în piaţă pe tot parcursul anului, dar şi să fie extins pentru toate legumele care se cultivă în spaţii protejate.

"Să-i stimulăm să-şi ia centrale, să le dea Ministerul Agriculturii bani direct să achiziţioneze centrale, să le dea bani ca să poată să-şi cumpere folie dublă şi să-şi modifice suprastructura de la solar ca să poată să-l susţină, să fie o subvenţie mai mare pentru cei care îşi fac solarii încălzite ca să poate să acopere şi celelalte luni, dacă până acum sprijinul era de trei mii de Euro acum să fie de şase mii de Euro şi chiar mai mult", a afirmat Dragnea.

El a reiterat faptul că este o competiţie neloială care este făcută produselor agro-alimentare româneşti de către produsele aduse de importatori, care nu au aceeaşi calitate.

"Pe de altă parte instituţiile de care am vorbit să facă controale, să verifice, intră roşia pe la Giurgiu, intră ardeiul, nu ştiu ce fruct, acolo poate să facă o analiză, ştiu că este şi în Giurgiu o firmă ce are un laborator care în cinci minute poate să îţi dea exact ce compoziţie are fiecare fruct sau legumă. Era o lege ca 51 la sută din marfă să fie românească. Îşi bat joc de ea, să discutăm realist şi în mod eficient, nu avem nicio şansă cu legea aia ca producătorii români să aibă prioritate pentru că i se pun atât de multe piedici pentru că interesul este să vândă marfa de afară şi dacă mergi în Franţa sau Germania şi mănânci o roşie din magazin, oricum nu e ca roşia românească pentru că nu are nimeni în lume pământul pe care l-a dat Dumnezeu aici, în România, dar, oricum are ceva gust faţă de roşiile pe care le mănânci în Bucureşti. Eu, azi dimineaţă, am încercat să mănânc o roşie, am mâncat doar o felie, nu am putut să mai mănânc, dacă închizi ochii, nu ştii ce mănânci. Programul ăsta a fost bun cu trei mii de euro pentru tomate, trebuie să prezinte ministrul un program mult mai agresiv de sprijin pentru că nu ne batem cu o armată de copii, ne batem cu armate grele, România e inundată de carne congelată, e inundată de fructe şi legume aduse de peste tot despre care nimeni nu ştie câtă otravă sau câte chimicale conţin în ele la preţuri de nimic. Până să iasă românii cu roşiile preţul pe piaţă este unul, când ies românii cu roşiile ăia vin la un leu, păi înseamnă că este o mare bătaie de joc. Pe lângă faptul că sunt proaste, e şi evaziune fiscală şi contrabandă la greu", a afirmat Liviu Dragnea.

El a adăugat faptul că hipermarketurile urmăresc calitatea producţiei române de legume, dar nu ştie cine verifică în teren calitatea produselor aduse din afara ţării.

"Cei de la hipermarketuri, am înţeles, foarte bine, vin şi urmăresc toată producţia, cum e calitatea în solar, cum se lucrează, cum e roşia, cum e transportată, foarte bine, dar roşiile alea care intră în România şi inundă România pe alea le controlează, că alea au prioritate pe raft!?", a spus liderul PSD.

În final, el a spus că dacă programul de sprijin la tomate a plecat din curtea producătorului Daniel Neculcea din Colibaşi, tot de aici trebuie să plece şi noul program de sprijin pentru "toate legumele care se pun în spaţii acoperite, în solarii, pentru vinete, ardei gras, castraveţi, ardei iute, salată, varză, ridichi, gulii".

Liviu Dragnea a mai declarat faptul că producătorii români de legume trebuie ajutaţi să facă faţă la concurenţă, să fie şi capacităţi de procesare în care se asociază o comună întreagă sau mai multe comune, el adăugând că "în 2020 vom avea prima reţea de magazine româneşti".

Preşedintele PSD a efectuat miercuri, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, o vizită la Colibaşi, la beneficiarii programelor de sprijin la tomate, ei intrând şi în prima seră încălzită precum şi la prima cooperativă de procesare a legumelor din comună.

El a fost întâmpinat la sediul Primăriei Colibaşi cu pâine şi sare şi de aproximativ 20 de primari din judeţ, după care a vizitat serele de tomate ale lui Daniel Neculcea, primul locuitor din comuna Colibaşi care a accesat programul de sprijin pentru cultura de tomate. Dragnea a stat de vorbă şi cu bunica acestuia, Petra Neculcea, care a spus că ei îşi vând roşiile şi celelalte legume "la tarabă în Braşov", iar că accesul cu marfa în hipermarketuri "este mai greu" pentru că acolo sunt acceptate numai roşii "de calitate" şi cele cu "mici deformaţii nu sunt primite".

Potrivit primarului comunei Colibaşi, Constantin Stoica, nouă sute de locuitori ai comunei au accesat acest program din 2017 şi până acum, iar în comună a fost înfiinţată de curând şi prima cooperativă de sortare a legumelor şi fructelor.

La eveniment au mai fost prezenţi şi ministrul Economiei, Niculae Bădălău, liderul PSD Giurgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, precum şi prefectul Nina Carmen Crişu şi parlamentari PSD din judeţ.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: dragnea tomate programul de sprijin