x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea spune că nu renunţă la legea defăimării

Dragnea spune că nu renunţă la legea defăimării

10 Apr 2018   •   16:52
Dragnea spune că nu renunţă la legea defăimării

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat, marţi, că legea defăimării nu este o prioritate în acest moment, dar a subliniat că nu renunţă la acest principiu, în contextul în care există funcţionari publici "care rostogolesc minciuni despre ţara lor".

 

"Nu este acum o prioritate această lege, cel puţin în momentul ăsta. Nu renunţ la acest principiu, pentru că uitaţi-vă ce se întâmplă peste tot, nu numai în Europa, în statele democratice din lume - fiecare cetăţean îşi iubeşte ţara, fiecare cetăţean vrea ca ţara lui să fie respectată, să se dezvolte şi nu cred că cetăţenii dintr-un stat sunt foarte bucuroşi când oficiali sau funcţionari publici din statul respectiv aduc deservicii ţării care îi plăteşte şi lansează şi rostogolesc tot felul de minciuni despre ţara lor", a afirmat Dragnea, la Parlament.

El a precizat că nu există încă un proiect de lege referitor la defăimare.

"Nu am, nu are nimeni până acum un proiect de lege în genul ăsta, am primit din partea câtorva colegi de la Bruxelles o minimă analiză a legislaţiei în domeniul ăsta, există în fiecare ţară o legislaţie specifică, unele ţări în care legislaţia este foarte dură, altele în care nu este la fel de dură, dar sunt nişte prevederi. Şi cred că, după ce ne aşezăm puţin, să dăm drumul la o dezbatere serioasă, să vedem dacă şi cum adoptăm o astfel de lege", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor. AGERPRES

×