x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Drulă: Astăzi, Iohannis, Ciolacu şi Ciucă au dat liber la hoţie

Drulă: Astăzi, Iohannis, Ciolacu şi Ciucă au dat liber la hoţie

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2024   •   19:00
Drulă: Astăzi, Iohannis, Ciolacu şi Ciucă au dat liber la hoţie

Cătălin Drulă, preşedintele USR a spus, vineri, după promulgarea legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, că preşedintele Klaus Iohannis şi liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, "au dat liber la hoţie".

În opinia lui Drulă, "pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare".

"Preşedintele trădător s-a grăbit să promulge legea care aduce marea amnistie pentru evazionişti. Legea lui Ciolacu şi Ciucă este o lege de zece ori mai rea decât ce a putut gândi Liviu Dragnea. Începând de astăzi, dacă cineva face evaziune de până într-un milion de euro şi este prins dă banii înapoi şi a scăpat. Este o invitaţie la hoţie din partea clanului politic PSD-PNL, patronat de Klaus Iohannis", a scris Drulă, pe Facebook.

El a mai spus că USR a trimis preşedintelui Iohannis 17 pagini cu argumente juridice pentru care această lege trebuie întoarsă în Parlament şi respinsă.

"Nu a contat dreptatea. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare, pentru că multe dintre dosarele de evaziune ar putea fi închise. Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pe 9 iunie, vine nota de plată pentru ticăloşia lor. Îi oprim la vot şi construim o Românie Modernă", a mai transmis liderul USR.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. Legea a fost iniţiată de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. 

 

×
Subiecte în articol: Drulă Iohannis ciolacu ciuca hotie