Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a ţinut o declaraţie pe fondul ameninţărilor sindicaliştilor din Învăţământ. Aceştia au ameninţat că vor boicota Bacalaureatul dacă Ministerul nu le va spune cu cât vor fi plătiţi pentru supravegherea examenului. Ministrul a dedicat o parte din discursul său şi pentru a răspunde la "acuzaţiile preşedintelui".
"Toate ţările din UE investesc în Educaţei. România a hotărât amputarea bugetului. Mă întreb, retoric, dacă se poate face reformă fără bani. Sistemul are nevoie de reforme concrete", a declarat ministrul.
"Se lucrează la regândirea conceptuală a evaluarii si a manualelor. Toate aceste măsuri au în centrul lor elevul. Ministerul Educaţiei a lucrat şi definitivat împreună partenerii sociali criteriile actului didactic. Documentul se va aplica începand cu anul şcolar 2009-2010".
"Ministerul lucrează şi la eloborarea unor proiecte strategice pentru cuprindere tuturor cadrelor didactice intr-un proces de formare continuă".
"Este necesară şi motivarea salarială", a recunoscut ministrul Educaţiei.
"Decentralizarea nu este un proces necesar decât dacă procesul este conceput să aducă efecte benefice asupra învăţământului".
Ministrul Educaţiei a dedicat o parte din discursul său pentru a răspune la "acuzaţiile preşedintelui". "Mă văd nevoită să răăspund acuzaţiilor preşedintelui. Nu vreau să legăm reforma de alegerile prezidenţiale."
Preşedintele doreşte să impună un proiect care nu a fost discutat cu nimeni. Să credem că avem adevărul absolut este o eroare. Sper că preşedintele să fie un partener şi nu un adversar în demersurile de creştere a sistemului Educaţiei".
Sistemul nu are nevoie de discreditare. Preşedintele a fost informat incorect. Nu s-a pus problema eliminării orelor de sport, vreau să fie clar pentru toată lumea."
"Am operat anumite schimbări pe care unii nu le-au înteles sau pe care nu le-am explicat noi cum trebuie. Este necesară o schimbare profundă a sistemului, dar nu poate fi făcută peste noapte. Faptul că şcoala nu corespunde cerinţelor pieţei este adevărat, însă profesorii nu trebuie discreditaţi", a concluzionat Ecaterina Andronescu.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro