x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Economist: Băsescu a fost păcălit să taie salariile și pensiile

Economist: Băsescu a fost păcălit să taie salariile și pensiile

de Antena 3    |    06 Mai 2016   •   21:26
Economist: Băsescu a fost păcălit să taie salariile și pensiile
Sursa foto: Adrian Manolache

Economistul Lucian Isar susține că fostul președinte Traian Băsescu a fost păcălit să taie pensiile și salariile, așa cum l-ar fi sfătuit un consilier BNR.

Potrivit lui Isar, ar fi vorba despre Lucian Croitoru, ”consilier detașat de BNR, care a impus politica economică din momentul respectiv. Nu a fost nici FMI, ci acești domni”, a spus economistul Lucian Isar, vineri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

”Este evident că fostul președinte Băsescu a fost păcălit să taie salariile și pensiile. Cu expertiza mai mult în comerț decât în economie, fostul președinte a apelat la specialiști.

Specialiștii respectivi au recomandat tăierea salariilor și a pensiilor.

Era evident încă din momentul propunerii că masura era greșită și niciun economist care nu era în sfera de constrângere a BNR nu a validat măsura.

Dovada simplă că specialiștii care l-au influențat pe președintele Băsescu la această decizie economică au greșit major reiese și din faptul că au existat imediat bani pentru reîntregirea parțială a salariilor după doar câteva luni (blocarea tăierii pensiilor de către Curtea Constituțională nu face decât să confirme dimensiunea erorii de calcul a corifeilor). 

Mai mult, guvernul Ponta 1 avea deja banii acumulați pentru reîntregirea completă a salariilor și plata salariilor restante. Tăierea de salarii a contribuit la reversarea ieșirii economiei din recesiune, fapt ce subliniază suplimentar greșeala corifeilor.

Corifeii români s-au ascuns ca de obicei în spatele FMI până când fostul șef FMI a declarat public că nu FMI a venit cu propunerea. Decizia finală, indiferent de propunere, este a autorităților române. 

BNR a avut în 2010 un specialist detașat pe lângă guvernarea Băsescu, consilieru’ Croitoru de la BNR.

Cum angajatorul BNR a reușit un exercițiu de lobby prin care salariile lor au fost exceptate de la tăieri, nu a existat niciun motiv “economic” să nu se susțină validitatea economică a tăierii salariilor și a pensiilor pe lângă fostul președinte Băsescu.

Și uite așa, fără o consiliere economică serioasă, Băsescu a fost păcălit să taie salariile și pensiile”, a scris Lucian Isar pe site-ul său.

×