Săptămâna viitoare, reprezentanţii partidelor parlamentare sunt chemaţi iar la Cotroceni pentru a semna Pactul Naţional pentru Educaţie propus de preşedintele Traian Băsescu
Săptămâna viitoare, reprezentanţii partidelor parlamentare sunt chemaţi iar la Cotroceni pentru a semna Pactul Naţional pentru Educaţie propus de preşedintele Traian Băsescu. Liberalii, cei cărora le şi aparţine proiectul noului pachet de legi din acest domeniu, elaborat de ministrul Cristian Adomniţei (foto), se declară de acord cu principiile pactului, identice cu cele din pachetul de acte normative, dar vor clarificarea unor idei. Astfel, într-un document intern al PNL se arată că “pactul este o garanţie că pachetul de legi va fi susţinut de semnatari” şi că liberalii “sunt deschişi la dialog pentru definitivarea textului lui”. În consecinţă, PNL propune ca pactul să funcţioneze timp de patru ani şi cere lămuriri cu privire la “transformarea educaţiei timpurii într-un bun public, educaţia şcolară obligatorie de zece ani (ce înseamnă şi din ce niveluri este formată), acces neîngrădit la educaţie gratuită de 13 ani (unde apar cei trei ani în plus faţă de cei zece de mai sus).
“Aceste formulări ar putea fi interpretate după bunul plac, dând naştere la confuzii”, apreciază liberalii şi spun că se impune existenţa unui curriculum naţional comun, care să garanteze egalitatea de şanse. PNL mai critică şi noţiunea de “egalitate civică” folosită în textul pactului, despre care spune că nu poate fi definită, dând naştere la posibile interpretări. “Abordarea din textul propus este foarte periculoasă, pentru că introduce o diferenţiere a educaţiei după criterii de ordin geografic sau etnic, ceea ce implică şi o separare atât a elevilor, cât şi a cadrelor didactice. Mai mult, nu există categorii diferite de cetăţeni români, deci nu putem face politici educaţionale distincte sau preferenţiale, care ar conduce la discriminare şi ar contrazice principiul egalităţii de şanse, consideră liberalii.