VIDEO - Potrivit şefului Guvernului, codul actual nu este suficient de flexibil pentru a permite realizarea mai multor locuri de muncă, pentru că are câteva prevederi care îngrădesc ocuparea unei slujbe. Emil Boc a dat ca exemplu contractul de muncă pe durată determinată.
"Astăzi, durata maximă a unui contract de muncă pe durată determinată este de 24 de luni. După intrarea României în UE, un proiect european are o durată minimă de 3 sau 4 ani. Cum poţi să angajezi pe cineva, legal, pe o durată de 3 ani, când durata maximă a contractului pe durată determinată este de 2 ani?", a afirmat premierul Emil Boc, la Palatul Parlamentului, înaintea consultării cu grupurile parlamentare ale partidelor din coaliţie privind conţinutul viitorului Cod al muncii.
Şeful Guvernului a declarat că locul de muncă reprezintă cea mai sigură şi mai bună formă de protecţie socială.
Prim-ministru Emil Boc continuă consultările separate cu grupurile parlamentare ale PDL, UDMR şi UNPR privind conţinutul viitorului Cod al muncii, precum şi posibilitatea de adoptare a proiectului prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Legislativului.
Luni, prim-ministrul s-a întâlnit cu deputaţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, care i-au transmis că doresc dezbaterea proiectului Codului muncii în Parlament, dar ar accepta, la limită, şi asumarea răspunderii Guvernului pe proiect.
Sindicatele ameninţă cu proteste
Sindicatele multe dintre prevederile noului Cod al Muncii şi ameninţă cu acţiuni de stradă de amploare şi chiar cu greva generală. Protestele vor începe la finalul acestei lunii şi vor culmina cu un miting în Capitală in ziua în care Codul Muncii va ajunge la Camera Deputaţilor.
"Au decis un program de proteste are va incepe din 26 februarie cu o actiune la Oradea, cu ocazia congresului UDMR , din aceasta data, care va continua cu cate 8 judete in fiecare zi a saptamanii", a declarat Bogdan Hossu, lider Cartel Alfa.
Opoziţia atacă şi ea Guvernul, din Parlament, cu o moţiune de cenzură. Cu toate acestea, premierul Emil Boc este decis ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe Codul Muncii.
Până acum, grupul minorităţilor naţionale a decis că va vota modificările Codului Muncii chiar dacă Guvernul îşi angajează răspunderea.
Prevederile noii variante a Codului Muncii:
-se abrogă articolul potrivit căruia, la încetarea celui de-al treilea contract pe perioadă determinată, angajatul va fi încadrat obligatoriu cu contract pe perioadă nedeterminată.
-prelungirea perioadelor de probă de la 30 la 45 de zile, dar şi de preaviz, de la 15 zile calendaristice, la 20 de zile lucrătoare
-perioada in care angajatorul trebuie să asigure salariaţilor concediul de odihnă neîntrerupt, pentru situatiile în care concediul este programat fracţionat, se reduce de la 15 la 10 zile.
-un patron poate angaja în probă oricate persoane vrea şi să renunte la ele dupa expirarea perioadei de probă
-contractul individual de muncă poate înceta atât pe durata cât şi la sfârşitul perioadei de probă, fără să fie necesar preavizul, ci doar o notificare scrisă, la iniţiativa oricărei dintre părţi.
- un angajat nu poate munci mai mult de 48 de ore pe săptămână, iar perioada limită în care orele suplimentare se compensează cu ore libere plătite, se prelungeşte de la 30 la 60 de zile
-contractul de muncă al participanţilor la protest poate fi suspendat, iar în caz de concedieri colective, angajatorul va putea încadra alte persoane pe posturile ramase vacante chiar de a doua zi
-introducerea unei indemnizaţii de confidenţialitate lunare. Aceasta se stabileste prin negociere şi se impozitează la beneficiar.