x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eurodeputat: România, primul stat care a susținut integrarea europeană a R. Moldova. Este firesc

Eurodeputat: România, primul stat care a susținut integrarea europeană a R. Moldova. Este firesc

17 Iun 2022   •   18:35
Eurodeputat: România, primul stat care a susținut integrarea europeană a R. Moldova. Este firesc

România a fost primul stat care a susținut cu toată forța integrarea europeană a R. Moldova, transmite eurodeputatul PMP Eugen Tomac: „Este firesc. Dincolo de Prut sunt tot români, iar locul lor este alături și împreună cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene”.

„Zi decisivă pentru viitorul R. Moldova! Republica Moldova a primit verde pentru integrare europeană din partea Comisiei Europene! Comisia s-a pronunțat astăzi (vineri - n.r.) în favoarea acordării statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, în înțelegerea că cele două state vor parcurge o serie de pași concreți pentru integrarea efectivă”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El afirmă că procesul de aderare este deschis, iar cele două state candidate trebuie să adopte numeroase reforme, mai ales în domeniile bunei guvernanțe, a statului de drept şi a combaterii corupției.

„Recomandarea Comisiei Europene urmează sa fie discutată şi votată de cele 27 de state membre UE în cadrul şedinţei Consiliului European ce va avea loc între 23-24 iunie, la Bruxelles. România a fost primul stat care a susținut cu toată forța integrarea europeană a R. Moldova. Este firesc. Dincolo de Prut sunt tot români, iar locul lor este alături și împreună cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene”, încheie Tomac.

Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de candidat, un pas simbolic pe drumul lung către aderarea la Uniunea Europeană.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: eugen tomac