x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Evolutie - Iliescu a depasit perioada critica

Evolutie - Iliescu a depasit perioada critica

17 Mai 2005   •   00:00

Starea senatorului Ion Iliescu este buna, la 24 de ore dupa interventie si, in functie de evolutia plagii operate, ar putea reveni in aceasta dimineata la Spitalul Elias, unde a fost internat initial.





  • de ANDRADA FLORIA

  • Senatorul urmeaza tratamentul recomandat de comisia de cardiologi interventionisti. Ieri-dimineata a discutat cu medicii de la Terapie Intensiva, s-a uitat la televizor, a citit presa si chiar a facut unele comentarii legate de articolele aparute in mass-media. Nu are restrictii alimentare, iar colesterolul este in limitele normale. "Isi omoara timpul incercand sa doarma, uitandu-se la televizor si citind", a declarat ieri dupa-amiaza Sorin Oprescu, directorul Spitalului Elias. El a mai spus ca singura persoana care a scapat de vigilenta paznicilor si a reusit sa-l viziteze pe senator, timp de zece minute, in rezerva sa de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, a fost Ioan Mircea Pascu. "I-am sugerat totusi presedintelui sa stea linistit si sa nu mai primeasca vizite, pentru ca acestea l-ar putea obosi foarte tare", a spus Oprescu. Senatorul se recupereaza foarte bine si, dupa externare (care ar putea avea loc la sfarsitul acestei saptamani), va ramane cateva zile in concediu, a mai spus Oprescu.

    ×
    Subiecte în articol: politic