x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Febra congreselor de culise

Febra congreselor de culise

de Adriana Duţulescu    |    22 Ian 2010   •   00:00
Febra congreselor de culise
Sursa foto: Dan Marinescu//JURNALUL NAŢIONAL

PSD, trei candidaţi la preşedinţia partidului: Geoană, Năstase, Mitrea. Arbitru: Ion Iliescu. PD-L: lupta se poartă între gruparea Blaga - Videanu - Berceanu şi "reformiştii" lui Băsescu. Arbitru: Traian Băsescu. PNL: miza pare a fi nu atât schimbarea preşedintelui Crin Antonescu, cât schimbarea garniturii de vicepreşedinţi şi de membri ai Biroului Politic. Trei partide, o concluzie: se fac declaraţii peste declaraţii, au fost stabilite obiectivele, s-au format taberele, dar nu ştiu când va avea loc lupta, pentru că nu şi-au stabilit data congresului.



La PSD, soarta lui Mircea Geoană pare în acest moment să fie pecetluită. Grupările din jurul său, concentrate în jurul lui Adrian Năstase, Miron Mitrea şi a Grupului de la Cluj, poartă negocieri încrucişate cu vicepreşedinţii PSD, cu şefii de filiale al căror vot contează cel mai mult la Congres, cu cei mai influenţi lideri ai partidului, în special cu Ion Iliescu, de a cărui binecuvântare consideră cu toţii că au nevoie.

În urmă cu trei săptămâni, Ion Iliescu a avut o discuţie în trei, cu Mircea Geoană şi Adrian Năstase, la solicitarea acestora. Geoană dorea, conform unor surse de la vârful partidului, să se cadă de acord asupra unei formule de conducere cu patru preşedinţi: Ion Iliescu, preşedinte de onoare, Geoană, preşedinte, Năstase, preşedinte executiv (aceasta fiind o funcţie care va fi reînfiinţată prin noul statut), şi Cristian Diaconescu, preşedinte al Consiliului Naţional. Discuţia nu s-a soldat însă cu parafarea unei înţelegeri, el a înclinat balanţa în favoarea lui Adrian Năstase, spunând că l-ar sprijini pe acesta pentru şefia partidului.

A fost momentul în care Adrian Năstase, legitimat de susţinerea preşedintelui de onoare, a început să poarte negocieri pentru a-şi atrage sprijinul filialelor şi pentru a-şi forma o echipă de conducere pe care să o propună la Congres. Formula la care se gândeşte Năstase îl are pe Victor Ponta în poziţia de preşedinte executiv şi pe Cristian Diaconescu preşedinte al Consiliului Naţional.

CRISTIAN DIACONESCU, CEL MAI CURTAT LIDER AL PSD
Geoană i-a propus şi el lui Cristian Diaconescu să facă parte din echipa sa, tot din poziţia de preşedinte al Consiliului Naţional, care în viitoarea ierarhie ar fi un fel de "număr trei" în conducere. Geoană mizează pe atragerea lui Liviu Dragnea de partea sa, acesta având cea mai mare influenţă asupra liderilor de filială, deci poate să aducă un mare număr de voturi la alegerile interne. Poziţia oferită lui Dragnea este aceea de secretar general. Marian Vanghelie, cel mai fervent susţinător al lui Geoană, care controlează la rândul său trei organizaţii (Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu) ţinteşte şi el o funcţie de vicepreşedinte. Geoană mai are de partea lui câteva filiale din Oltenia, aflate sub influenţa vicepreşedintelui Ion Toma, însă a pierdut susţinerea celor din Moldova şi Ardeal şi nu se mai poate baza nici pe sprijinul lui Viorel Hrebenciuc, care a declarat sâmbătă, la o şedinţă a PSD Bacău, că "nu ştie cu cine va vota la Congres". A treia grupare din partid, cea a lui Mitrea, căruia i s-au alăturat cei din Grupul de la Cluj, îl are ca laitmotiv tot pe Cristian Diaconescu, cel mai curtat pesedist în perspectiva Congresului. După cum se ştie, Mitrea a încercat să-l convingă pe Diaconescu să candideze la preşedinţia PSD. Acesta a refuzat însă, a doua ofertă fiind aceea de preşedinte executiv sau al Consiliului Naţional. Mitrea va candida la funcţia de preşedinte, însă cu cele mai puţine şanse de victorie, având în vedere că are de partea sa doar câteva filiale din Ardeal, plus organizaţia Vrancea, condusă de Marian Oprişan.
5513-111902-cs_200804111519001.jpg
Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL


PD-L, spart între Vasile Blaga şi echipa lui Traian Băsescu
Paradoxal, imediat după ce a câştigat alegerile prezidenţiale şi a reuşit să se impună şi la guvernare, PD-L a dat rapid startul luptei interne pentru putere. Războiul a fost declanşat, foarte vocal, de gruparea "intelectualilor" apropiaţi de Traian Băsescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, care au contestat vehement faptul că partidul este condus de un grup privilegiat şi restrâns de lideri, referire la adresa liderilor Blaga (foto), Videanu şi Berceanu. În paralel, Theodor Stolojan a deschis o dezbatere pe tema modificării statutului partidului, astfel încât cei care au funcţii în guvern să nu mai primească şi funcţii în conducerea politică a PD-L, măsură menită să reducă influenţa şi puterea celor trei sus-numiţi. În acelaşi timp, Valeriu Stoica, ideologul formaţiunii, a venit şi el cu un proiect prin care propune împărţirea doctrinară a PD-L în trei bucăţi: democrată, liberală şi conservatoare. Deschiderea acestei discuţii a generat o reacţie în lanţ a vechilor lideri democraţi, care au decis să facă presiune pe tabăra apropiată de Traian Băsescu, lăsând chiar să se scurgă la presă, pe surse, o intenţie a lui Vasile Blaga de a candida la şefia PD-L, împotriva lui Emil Boc, la anunţatul Congres din februarie. Imediat după scurgerea acestei informaţii, gruparea pro-Băsescu a decis în cadrul Biroului Politic să amâne organizarea Congresului, cel mai probabil până în 2011, sub motivaţia că partidul nu se poate expune unui conflict intern care ar pune în pericol actul guvernării. (Adriana Duţulescu)

5513-111903-dragosstoica_20090322120954067.jpg
Dragoş Stoica/JURNALUL NAŢIONAL


Tăriceanu: "Dacă te aştepţi să ai doar voci care te susţin, greşelile sunt garantate"
Miza Congresului PNL, care ar putea avea loc cel mai devreme în luna septembrie, pare a fi nu atât schimbarea preşedintelui Crin Antonescu, cât schimbarea garniturii de vicepreşedinţi şi de membri ai Biroului Politic. "Într-un partid, dacă te aştepţi să ai numai voci care să te susţină, e grav, pentru că greşelile sunt garantate", a explicat pentru Jurnalul Naţional fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu (foto). Mai mult, o miză importantă ar fi şi funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, deţinută acum de Ludovic Orban.

Congresul de anul trecut la PNL, în care a fost ales preşedinte Crin Antonescu, a însemnat şi "decimarea" taberei lui Tăriceanu, puţini dintre liberalii din echipa fostului premier reuşind să intre în Biroul Politic Central. În mod evident, gruparea Ludovic Orban - Radu Stroe - Norica Nicolai este puţin interesată de Congres şi intenţionează amânarea lui până în 2011. Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu, susţinător al lui Crin Antonescu, a deschis discuţia despre modificarea statutului şi cere aplicarea sistemului moţiunilor, adică preşedintele partidului să fie votat la pachet cu echipa de vicepreşedinţi şi membri BPC. Convins că Antonescu trebuie păstrat la şefia PNL, Fenechiu vrea puteri sporite pentru acesta. "Preşedintele ar trebui să preia atribuţiile prim-vicepreşedintelui şi o parte din atribuţiile Biroului Politic", a declarat Fenechiu pentru Jurnalul Naţional. Mai mult, Fenechiu ar vrea anul acesta un congres care să discute doar statutul şi anul viitor un congres pentru alegerea preşedintelui. Despre două congrese a vorbit şi preşedintele partidului, Crin Antonescu. "Am putea avea un congres de statut, un congres de alegeri, le-am putea pune pe amândouă deodată. Nu avem nici un fel de presiune, e doar presiunea de a fi cât mai repede o maşină puternică şi eficientă de război total cu Traian Băsescu şi PD", a declarat Antonescu. De partea cealaltă, Călin Popescu Tăriceanu spune că e "caraghios" să se organizeze două congrese şi că PNL are nevoie de o conducere "colegială", în care să fie reprezentate toate curentele din partid. "Cum am putea explica electoratului nostru că ne opunem votului uninominal majoritar, dar în partid introducem lista preşedintelui?", s-a întrebat Tăriceanu. Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a explicat că luna septembrie este cea mai probabilă pentru organizarea congresului, iar introducerea sistemului de moţiuni este puţin probabilă. (Monica Iordache Apostol)

"Eu privesc în ansamblu echipa, care să fie formată din oameni cu pregătire, oameni cu carismă. Şi am fost întrebat dacă Adrian Năstase poate fi un candidat şi am răspuns: Bineînţeles"
Ion Iliescu - preşedintele de onoare al PSD

"Încerc să găsesc o echipă. Dacă nimeni nu va dori să se ia în piept cu băieţii ăştia, intru eu în joc dacă alţii se sperie..."
Miron Mitrea - senator PSD

"Nu am exclus candidatura la preşedinţia PSD. Îl respect pe Miron Mitrea, ştiu ce poate să  facă, e o decizie personală, dumneavoastră veţi afla ultimii"
Cristian Diaconescu - vicepreşedinte al PSD

×
Subiecte în articol: politic