x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Feriţi izmenele

Feriţi izmenele

de Adrian Păunescu    |    09 Feb 2009   •   00:00

Purtaţi izmene? Da sau nu? Dacă nu purtaţi, sunteţi fericiţi. Înseamnă că nu le puteţi pierde. Dacă, însă, printr-o nenorocită coincidenţă, v-aţi deprins cu aceste camuflaje ale potenţei, cu aceste recondiţionate tetre de omorât pasiunea, puteţi să vă dedaţi disperării. Căci, într-o zi, nu le veţi mai avea, în sensul că veţi afla că nu le mai aveţi.



Că de vândut ăştia le-au şi vândut de mult, când dvs. vă băteaţi pe la Haga, pe la Praga şi pe la Copenhaga, să vi se recunoască dreptul de-a purta lenjerie caldă, cu Platou Continental cu tot, fără să vă treacă prin capete, probabil vândute şi ele, că alde Tăriceanu, din clanul Zdamăsii, după ce v-a lăsat şi fără chiloţi, recent v-a luat şi izmenele, în marea ctitorie a pustiului, de care s-a tot învrednicit.

Dar luaţi încet articolele dvs. dedesubtiere. Priviţi-le adânc. Număraţi maiourile, şosetele şi, iarăşi, izmenele. Că ăştia n-au milă şi nici greaţă. Âştia ce văd şi ce-şi aduc aminte vând. Agenţii lor coboară la rădăcina florilor, în căutarea de râme, ca să orienteze încoace nişte undiţe. Ei confiscă izvoarele fântânilor şi piatra de la rinichi.

A fost o istorică, năpraznică bătălie pentru petrolul şi gazul natural de pe fundul Mării Negre, care puteau atinge valoarea de 30 de miliarde de euro. Imediat după anunţarea mult aşteptatei noastre victorii, am aflat că nomenclaturişti ai României (ai României, repetăm) vânduseră, în taină, încă din 12 noiembrie 2008, toată acea avuţie. De ce? Ca să nu ne împovăreze cu nişte bani care stau mult mai bine în conturile tăricene decât în cele naţionale. Dacă nu cumva fostul manechin lucrează gratis.

Încercaţi, aşadar, să revedeţi mormintele celor dragi, ca să vă convingeţi că ei n-au fost, între timp, vânduţi şi scoşi din gropi, să se facă în cimitire blocuri-turn şi benzi pentru motociclişti care nu nimeresc totdeauna şoseaua. Măsuraţi crucile, că nu se ştie dacă nu le-a fost rechiziţionată o parte din marmură, pentru bordură, la concurenţă cu ăilalţi. Ăştia şi băncile din şcoli sunt în stare să le fure într-o noapte, ca să-şi sporească ei profitul bancar. Dar, mai ales, atenţie la maternităţi. Gravidelor li se pot smulge feţii din burţi, în aşa fel, încât ele să fie declarate falimentare, din moment ce un război major al României, câştigat la Haga, e pierdut în cabinetul îndemânaticului Tăriceanu, care n-a mai folosit acuzativul de la primul ţipăt al său de nou-născut.

Luaţi-i cartea de Istorie a Românilor, din biblioteca fiilor săi, că ăsta e în stare să vândă şi ziua de 1 Decembrie 1918, după care să apară în public şi să se prefacă, sărmănelul, că nu ţine minte episodul, că pe masa lui de prim-ministru treceau multe, inclusiv tot acest odios aranjament – din mai mul­te bucăţi – de a vinde Marea Neagră, că tot pierdusem şi flota.

Dacă mai rămânea acest nevrednic în fruntea Guvernului, internarea României în peşteri nu era decât o chestiune de zile şi de ordonanţe de urgenţă, în situaţia că Tăriceanul respectiv nu vânduse, între timp, şi peşterile. În orice caz, cine face aşa ceva ar merita un scuipat popular în frunte, dacă marele motociclist nu o fi concesionat – secretizat – şi saliva din gurile concetăţenilor săi. Deocamdată, pentru orice eventualitate, feriţi izmenele!

×
Subiecte în articol: politic