x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fifor: E aberant să fiu acuzat vreodată că am vreo relaţie de prietenie specială cu domnul George Maior

Fifor: E aberant să fiu acuzat vreodată că am vreo relaţie de prietenie specială cu domnul George Maior

01 Oct 2018   •   22:27
Fifor: E aberant să fiu acuzat vreodată că am vreo relaţie de prietenie specială cu domnul George Maior

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat luni seară că este "aberant" să fie acuzat că ar fi avut vreodată o relaţie de prietenie specială cu George Maior, ambasadorul României în SUA.

"E aberant să fiu acuzat vreodată de faptul că am vreo relaţie de prietenie specială cu domnul George Maior. Să nu uităm că totuşi eu am fost preşedintele Comisiei 'Sufrageria' şi am fost cel care l-a citat pe domnul George Maior la această comisie în două rânduri (...). Domnul George Maior s-a alăturat delegaţiei noastre cu o zi înainte de vizita la Jim Mattis (n.r. - secretarul american al Apărării), domnia sa însoţind delegaţia preşedintelui României la New York. Acolo s-a aflat domnul George Maior. Şi pot să vă spun şi un alt detaliu, nici măcar nu mi-a răspuns la telefon în momentul în care, în mod civilizat, am sunat să anunţ prezenţa în SUA. Au fost două momente în care s-a alăturat delegaţiei noastre. Unul, la întâlnirile cu senatorii pe care i-am avut în agendă şi doi - la momentul vizitei oficiale la Pentagon, repet, pe o cutumă pur şi simplu diplomatică. A specula pe tema aceasta, se merge prea departe şi nu-şi are rostul. Vreau să mai spun un lucru: vizita în SUA nu a fost aranjată de domnul George Maior. Vizita în SUA vine în siajul unei relaţii foarte bune, pe care noi am reuşit să o construim cu partenerul nostru strategic SUA, la nivelul Ministerului Apărării", a afirmat Fifor la postul de televiziune Antena 3, răspunzând unei întrebări pe această temă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihai Fifor