x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Financial Times: Candidatura lui Georgescu la președinție va fi respinsă din cauza anchetei penale

Financial Times: Candidatura lui Georgescu la președinție va fi respinsă din cauza anchetei penale

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2025   •   11:16
Financial Times: Candidatura lui Georgescu la președinție va fi respinsă din cauza anchetei penale
Sursa foto: Hepta/Călin Georgescu

În ciuda presiunilor puternice exercitate atât de SUA cât și de Rusia, autoritățile de la București sunt hotărâte să-l împiedice pe Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale din mai, potrivit unei analize publicate de Financial Times.

Două surse familiarizate cu situația au declarat pentru Financial Times că este probabil ca dosarul de candidatură al lui Georgescu să fie respins din cauza anchetei penale deschise împotriva sa.

Acuzațiile includ infracțiuni grave precum încercarea de a submina ordinea constituțională cu ajutorul unor grupări fasciste, faptă pasibilă de peste 10 ani de închisoare.

Financial Times notează că Georgescu se bucură de „sprijinul vocal al lui JD Vance, Elon Musk și al serviciilor de informații ale președintelui rus Vladimir Putin", devenind „simbolul ultim al modului în care îmbrățișarea Moscovei de către administrația Trump lasă vechii aliați europeni la greu".

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat recent că ancheta împotriva lui Georgescu face parte din „războiul Europei împotriva liderilor anti-establishment care sunt susținători deschisi ai președintelui SUA Donald Trump".

De cealaltă parte, vicepreședintele american JD Vance a criticat România că „a anulat pur și simplu rezultatele unei alegeri prezidențiale pe baza suspiciunilor neîntemeiate".

Georgescu a recunoscut, conform FT, întâlniri cu ideologul extremist rus Alexander Dugin, afirmând: „L-am întâlnit o dată la Viena, și apoi cu alți oameni".

Crin Antonescu, candidat al coaliției pro-europene la alegerile din mai, l-a numit pe Georgescu „o fantomă a fostei Securități".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: candidatură Georgescu calin georgescu