Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a precizat miercuri că în şedinţa următoare a Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii se va lua o decizie cu privire la colegii social-democraţi care nu au votat moţiunea de cenzură sau au absentat.
"Se va lua o decizie în Comitetul Executiv în concordanţă şi cu cele decise anterior. Spre binele acestei formaţiuni politice, trebuie să fie dat şi un exemplu. Probabil cei care vor înţelege că au greşit în câteva luni - era o sugestie astăzi a unui coleg - în câteva luni, 6 luni, 1 an de zile, s-ar putea reîntoarce în echipă. Era, repet, o propunere să se ia totuşi acum această decizie, pentru că altfel ar fi practic o sfidare a celor care au venit şi au votat, deşi li s-au oferit funcţii (...), diferite contracte, poziţii sau au fost ameninţaţi (...) peste 200 care au rezistat şi au venit astăzi (...), au votat pentru moţiunea care se referea la două-trei persoane (...). Vom discuta în şedinţa Comitetului Executiv, vom vedea pentru fiecare caz în parte ce decizie se va lua (...). Sunt colegii noştri care nu au înţeles că e mai importantă ţara decât proiectul personal al unui fost coleg", a spus Firea la Antena 3.
Ea a menţionat că nu e nicio plăcere să faci referire la tăiere de capete. "Nu e nicio plăcere să vorbeşti despre foşti colegi cu uşurinţă, să spui că vei tăia capete, că vei spânzura, că acum eşti pe cai mari, că a trecut moţiunea (...). Poate că ei ar fi făcut aşa cu noi şi ne-ar fi executat pe toţi", a declarat vicepreşedintele PSD.
Firea a mai precizat că Adelina Coste nu e în echipa Grindeanu-Ponta. "În cazul doamnei parlamentar Adelina Coste, m-a informat domnul preşedinte Ioan Mang de la PSD Bihor că sub nicio formă nu e în echipa domnilor Grindeanu-Ponta, are o problemă personală de sănătate, dar este în echipa PSD, a fost şi va fi în continuare (...). Toată lumea poate să înţeleagă o astfel de situaţie", a spus Firea.
Ea a declarat că sunt daune de imagine pentru toată lumea. "Momentul este oricum greu pentru noi, sunt daune de imagine pentru toată lumea, au fost aceste sincope la guvernare, nu ai cum să te bucuri. Azi am câştigat, dar nu e important că am câştigat noi prin faptul că a trecut moţiunea, cel mai important (...) e că România va avea de săptămâna viitoare din nou un Guvern legitim la Palatul Victoria, care îşi va sufleca mânecile, se va apuca de treabă cu mai mult entuziasm, cu mai multă determinare", a afirmat Firea.
Sursa: www.agerpres.ro