x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fiul lui Iulian Vlad la Corpul de Control

Fiul lui Iulian Vlad la Corpul de Control

02 Oct 2017   •   15:35
Fiul lui Iulian Vlad la Corpul de Control

Adrian Vlad, fiul fostului şef al Securităţii comuniste Iulian Vlad (care a murit sâmbătă, la vârsta de 86 de ani), lucrează pe o funcţie de consilier superior la Corpul de Control al Primului-Minis­tru. Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2017, Adrian Vlad a câştigat, anul trecut, suma de 52.496 de lei. Soţia sa, Iuliana Vlad, este angajată ca asistent manager la S.C. NIRO Investment S.A., firma omului de afaceri Dumitru Nicolae, zis „NIRO”. Născut în 23 februarie 1931, Iulian Vlad a fost ultimul şef al Secu­rităţii comuniste înainte de evenimentele din decembrie 1989. După Revoluţie, Iulian Vlad a fost arestat şi condam­nat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicăriii sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi la Bucureşti, dar a executat doar patru ani din pedeapsă.

×
Subiecte în articol: iulian vlad