Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că prim-miniştrii şi miniştrii de Finanţe din ultimii trei ani vor trebui să explice în Parlament situaţia actuală a economiei.
"Eu nu cred că PSD vrea să ascundă ceva, cred că PSD vrea să fie transparent. Venim, punem totul pe masă. Vom arăta cifrele. Trebuie să venim şi să discutăm pentru că acum ştim ce am preluat în România, iar cei care sunt responsabili pentru ce am preluat i-am menţionat astăzi în postare: Viorel Ştefan, Sorin Grindeanu, Tudose, Teodorovici, Viorica Dăncilă, Ionuţ Mişa. Ei sunt cei care au gestionat economia în ultimii trei ani de zile. Ei trebuie să ne spună, să vină să ne explice de ce arată economia astăzi aşa cum am prezentat-o noi", a spus Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că Inspecţia economico-financiară a început să efectueze controale acolo unde există "elemente suspecte" în ceea ce priveşte gestionarea banilor publici.
"Am făcut lucrul acesta, deja am început. Acolo unde vedem elemente suspecte, deja am trimis Inspecţia economic-financiar. Continuăm. Suntem în discuţii şi cu Curtea de Conturi. Acum avem imaginea completă a dezastrului şi veţi vedea că vor urma şi aceste măsuri. (...) Analiza este gata, am prezentat şi în aceste zile cifrele, deja am trimis acolo unde sunt indicii Inspecţia economico-financiară şi vom continua", a precizat ministrul.
Florin Cîţu a scris duminică pe Facebook că Sorin Grindeanu, Viorel Ştefan, Mihai Tudose, Ionuţ Mişa, Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici vor trebui chemaţi în comisiile parlamentare, pentru a explica situaţia economică actuală a României.
"V-am promis adevărul. Acum am tabloul complet al dezastrului lăsat în urmă de guvernarea PSD. Am luat o decizie. Următoarele persoane trebuie chemate în faţa comisiilor reunite ale Parlamentului pentru a explica situaţia economică în care ne aflăm astăzi: Sorin Grindeanu, Viorel Ştefan, Mihai Tudose, Ionuţ Mişa, Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici. Românii trebuie să ştie cu nume şi prenume cine a distrus economia în ultimii trei ani", a menţionat el.