x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fost ministru al Justiției: „DNA trebuie să fie o instituție puternică. Stă într-un om? Adică nu ne putem face că nu vedem când sunt niște lucruri evidente”

Fost ministru al Justiției: „DNA trebuie să fie o instituție puternică. Stă într-un om? Adică nu ne putem face că nu vedem când sunt niște lucruri evidente”

04 Mar 2018   •   08:18
Fost ministru al Justiției: „DNA trebuie să fie o instituție puternică. Stă într-un om? Adică nu ne putem face că nu vedem când sunt niște lucruri evidente”

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat în emisiunea Descoperiți că DNA trebuie să fie o instituție puternică și care nu trebuie să stea doar într-un singur om.

„Până la urmă, în această instituție, căci cu toții ne dorim o instituție puternică. Stă într-un om? Instituția trebuie să funcționeze cu sau fără un om, instituția trebuie să fie puternică. Eu cred că dacă  doamna procuror-șef se delimita de scandalul de la Ploiești și spunea că: „Avem o problemă”. În momentul în care au devenit de prioritate scandalul de la Ploiești, scandalul de la Bihor, scandalul de la Iași și așa mai departe. Adică nu ne putem face că nu vedem când sunt niște lucruri evidente”, a declarat Florin Iordache.

×
Subiecte în articol: florin iordache laura codruta kovesi