x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Funcţie compensatorie pentru Marcel Ciolacu

Funcţie compensatorie pentru Marcel Ciolacu

de Xenia Croitoru    |    01 Feb 2018   •   09:59
Funcţie compensatorie pentru Marcel Ciolacu

Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare social-democraţii au făcut şi modificări în componenţa echipei care-i reprezintă în Biroul Permanent. Deşi numele lui Marcel Ciolacu era vehiculat ca fiind noul secretar al Camerei Deputaţilor, în locul Ioanei Bran, acesta a rămas cu funcţia de chestor. Iniţial, se vorbea despre revenirea lui Ciolacu în funcţia de secretar, funcţie pe care a mai ocupat-o înainte de a fi vicepremier în guvernul Tudose. În ceea ce priveşte vicepreşedinţii, Gabriel Vlase, Florin Iordache şi Carmen Mihălcescu şi-au păstrat funcţiile, iar deputaţii PSD Georgian Pop şi Mircea Drăghici sunt secretari. Noul lider de grup al PSD din Cameră este Daniel Suciu, un deputat foarte tânăr, de doar 27 de ani. Parlamentul şi-a reluat de ieri activitatea în sesiunea de primăvară-vară, iar această sesiune se anunţă una destul de agitată dacă este să luăm în calcul că în următoarele luni vor fi tranşate legile Justiţiei precum şi Codul Penal şi cel de Procedură Penală. 

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu