x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea, reacție tranșantă: Să-i reproșezi lui Petre Roman vârsta e ceva foarte urât

Gabriela Firea, reacție tranșantă: Să-i reproșezi lui Petre Roman vârsta e ceva foarte urât

19 Aug 2020   •   14:40
Gabriela Firea, reacție tranșantă: Să-i reproșezi lui Petre Roman vârsta e ceva foarte urât
Sursa foto: Lucian Alecu

Gabriela Firea, liderul PSD, le-a transmis un mesaj celor care critică vârsta unor candidați social-democrație la CGMB că „e foarte urât” și precizează că niciun candidat PSD nu este condamnat definitiv și irevocabil.

„Să-i reproșezi dlui Roman vârsta și să spui că nu mai poate să ia decizii bune pentru București din cauza vârstei e ceva foarte urât. Este condamnat, este în pușcărie? La celelalte partide câte persoane sunt? Deocamdată Justiția își face datoria și este bine să se întâmple așa. Nu avem în niciun caz o hotărâre definitivă și irevocabilă. Sunt persoane cărora nu li s-a îngrădit dtreptul de a alege și de a fi ales”, afirmă Gabriela Firea.

Ea spune că s-a consultat cu colegii de la PSD București: „Conducerea națională a fost informată în ziua depunerii, nu ca o lipsă de respect. Mulțumesc atasecretarului general și președintelui pentru că susțin lista mea”.

Fostul premier Petre Roman și Anghel Iordănescu, fost selecționer al echipei naționale de fotbal, dar și Dumitru Dragomir, figurează pe lista PSD pentru Consiliul General al Primăriei București.

Mediafax

×
Subiecte în articol: gabriela firea