x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea spune că va candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD dacă va fi propusă de colegele de la organizația de femei

Gabriela Firea spune că va candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD dacă va fi propusă de colegele de la organizația de femei

02 Mar 2018   •   14:33
Gabriela Firea spune că va candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD dacă va fi propusă de colegele de la organizația de femei

 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că va candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD dacă va fi recomandată de colegele de la organizaţia de femei, dar a respins posibilitatea de a candida la preşedinţia României.

"Dacă colegele mele de la organizaţia de femei mă vor recomanda, le voi mulţumi, mă voi simţi onorată şi voi candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD. Mi-aş dori nu atât pentru funcţia în sine, pentru că oricum cea mai mare activitate a mea este la Primăria Capitalei, ci pentru faptul că ar fi normal ca Bucureştiul să aibă şi un reprezentant politic în Biroul Permanent Naţional, avem foarte multe probleme şi cred că vocea Bucureştiului trebuie să se facă auzită şi într-un for atât de important al unui partid care este la guvernare", a precizat Firea, la Forumul "Piaţa imobiliară: tendinţe şi obiective pentru 2018", organizat de Intact Media Group la Palatul Parlamentului.

Întrebată dacă ia în calcul şi o posibilă candidatură la preşedinţia României, Firea a răspuns negativ.

"Nu, chiar nu, îmi doresc foarte mult să duc la bun sfârşit toate proiectele de la Primăria Capitalei. Sunt multe, complexe, ele nu pot să se rezolve peste noapte, pentru că am preluat cu toţii o problemă a infrastructurii în Capitală şi Bucureştiul s-a dezvoltat destul de haotic, iar preocuparea mea principală este la Primăria Capitalei", a afirmat Firea.

În ce priveşte faptul că se induce ideea că împreună cu Ecaterina Andronescu ar porni un război împotriva preşedintelui Liviu Dragnea, Gabriela Firea a spus că se ocupă cu deszăpezirea şi nu cu "revoluţiile în partid".

"Am văzut că se induce ideea că eu şi doamna Andronescu am porni un război împotriva domnului preşedinte (n.r. - Liviu Dragnea). Nu mă ocup cu aşa ceva, aşa cum ştiţi toată săptămâna m-am ocupat cu deszăpezirea şi chiar şi cei mai activi critici ai mei au recunoscut că s-a făcut o deszăpezire exemplară şi chiar cei care ieri plângeau pe umerii celor care protestează în Piaţa Victoriei, că nu vor mai avea unde să protesteze pentru că este acolo un morman mare de zăpadă, azi au avut surpriza că nu mai este pic de zăpadă în Piaţa Victoriei şi că maşinile de topit zăpada, achiziţionate de Primăria Capitalei, şi-au făcut treaba azi-noapte. Trei astfel de utilaje au topit toată zăpada, aşa că eu mă ocup cu acest lucru şi nu cu revoluţiile în partid", a mai spus Gabriela Firea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea vicepresedinte psd