x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Generalul Oprea a părăsit interesul naţional

Generalul Oprea a părăsit interesul naţional

de Marius Gîrlașiu    |    03 Mar 2016   •   22:29
Generalul Oprea a părăsit interesul naţional
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Gabriel Oprea a demisionat, ieri, pe nepusă masă, de la şefia UNPR. Fostul lider şi-a motivat retragerea prin faptul că dosarele penale în care este implicat ar fi afectat şansele partidului la alegerile din acest an. Decizia lui Oprea i-a luat pe nepregătite pe majoritatea membrilor. „Nu-mi imaginez UNPR fără Oprea”, a reacţionat Eugen Nicolicea.

„Am decis să demisionez din funcţia de preşedinte UNPR. Nu este o decizie uşoară, dar este unul din lucrurile pe care le mai pot face pentru a da partidului o şansă în plus în acest an electoral”, şi-a explicat Oprea capitularea. Urmărit penal în dosarul coloanelor oficiale şi în cel privind achiziţia unui Audi de lux din banii Inter¬nelor, Generalul s-a temut că problemele cu DNA vor atârna ca o piatră de moară la locale şi parlamentare.
Demisia lui Gabriel Oprea i-a luat prin surprindere şi pe cei mai cunoscuţi oameni ai partidului. „E greu de imaginat un UNPR fără lider. Fiind un partid de lider, mie personal mi-e foarte greu să-mi imaginez. E o problemă umană, fiind obişnuiţi cu un anumit mod de a conduce, cu un mod de lucru”, a fost prima reacţie a deputatului UNPR Eugen Nicolicea.

UNPR, foarte aproape de dizolvare?
Fără autoritatea Generalului, oastea UNPR-istă s-ar putea destrăma în orice moment, mai ales că PNL şi PSD stau la pândă după dezertori. „Este al treilea partid din Parlament. Nu văd niciun motiv să se destrame”, a explicat Nicolicea pentru „Jur-nalul Naţional”. Sub condu¬cerea lui Oprea, UNPR ajunsese la 63 de parlamentari, fiind anul trecut partidul-balama de care a depins susţinerea Guvernului Ponta. „Şi pe mine m-a luat prin surprin¬dere. Chiar stăteam şi meditam acum, mă gândeam şi eu ce se va întâmpla. Pe mine mă surprinde că a anunţat aşa, nu a făcut o întru¬nire”, a comentat şi Florina Jipa. Despre riscul destrămării, senatoarea recunoscută pentru miruirea lui Dan Şova în plenul Senatului nici nu ştie ce să creadă.
„Adevărul e că în general un partid dacă e creat... Oprea avea darul de a-i ţine pe toţi uniţi, se purta foarte frumos cu toată lumea. E păcat că a ţinut atâţia oameni laolaltă. Eu sper să reziste, că mai sunt oameni de valoare, cu verticalitate în partidul ăsta”, a reacţionat Jipa. Conform Statutului, locul lui Oprea ar trebui să-i revină primarului Neculai Onţanu, însă în „testamentul politic” Generalul l-a desemnat urmaş de drept pe Valeriu Steriu, „un om al cărui profesionalism este recunoscut de toate parti¬dele şi un lider cu poten¬ţial deosebit”. „Domnul Onţanu e recunoscut ca fiind la vârf alături de Oprea, însă acum e cu primăria, cu alege¬rile”, a explicat sena¬toarea Jipa.
 

×