Liderul PSD Mircea Geoană a declarat că a avut o surpriză prin anunţul
privind retragerea lui Theodor Stolojan din poziţia de premier desemnat.
Liderul PSD a precizat, la Senat, că a avut o informare şi cu cei de la PDL şi cu preşedintele Traian Băsescu, care le-au prezentat "situaţia fortuită în care se află", prin decizia lui Theodor Stolojan de a renunţa la funcţia de premier desemnat.
El a anunţat că s-a decis ca luni, la ora 16.00, cele două formaţiuni, PDL şi Alianţa PSD+PC, să se întâlnească în format de coaliţie, pentru a analiza toate aspectele ce derivă din această decizie.
"Ne vom întâlni în cursul acestei după-amieze pentru a vedea toate elementele acestei situaţii surprinzătoare şi pentru noi", a spus Geoană.
Întrebat dacă social-democraţii au fost surprinşi de anunţul lui Theodor Stolojan, Geoană a spus: Nu vă ascund că această decizie surprinzătoare a domnului Stolojan a ridicat şi semne de întrebare.
El a precizat este decizia lui Stolojan şi nu doreşte să comenteze o decizie personală. "I-o respectăm ( decizia de a renunţa la funcţia de prmier desemnat nr), îi aparţine şi trebuie să analizăm situaţia creată", a mai spus Mircea Geoană.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro