Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este de părere că decizia Curţii Constituţionale de astăzi, privind neconstituţionalitatea validării membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, "va avea efecte efecte profunde, greu de anticipat acum".
"Într-un moment în care avem probleme majore de credibilitate pe scena internaţională, în care monitorizarea pe justiţie continuă, iar aderarea la spaţiul Schengen riscă să fie suspendată pe termen nelimitat, România nu are acum Consiliu Superior al Magistraturii. Decizia comportă riscuri majore şi pe plan intern, lăsând practic magistraţii români cel puţin pentru un moment fără conducere, într-un moment în care instanţele şi întregul sistem juridic sunt tot mai solicitate", a precizat preşedintele Senatului, potrivit Agerpres
Geoană a adăugat că, după publicarea motivării deciziei CCR, Senatul României va analiza care sunt consecinţele procedurale ale hotărârii Curţii.