x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană: Rămânem în grafic, mergem înainte

Geoană: Rămânem în grafic, mergem înainte

15 Dec 2008   •   00:00

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, după întâlnirea PDL-PSD, că se doreşte rămânerea în calendarul anunţat şi că marţi va avea loc o nouă întânire între cele două formaţiuni pentru stabilirea structurii guvernului, discuţiile privind programului de guvernare fiind "practic finalizate".



Întrebat în legătură cu decizia lui Theodor Stolojan de a-şi depune mandatul de premier şi cu modul în care PDL-PSD va depăşi acest obstacol, Mircea Geoană a apreciat că a fost vorba despre "o primă încercare a Parteneriatului pentru România", semnat duminică, o probă care a fost "tratată cu seriozitate".

"Vrem un Guvern cât mai repede" , a spus Mircea Geoană

El a spus că în cadrul întâlnirii cu liderii PDL s-au discutat şi motivele care au stat la baza deciziei lui Theodor Stolojan, dar şi despre structura viitorului Guvern.

"Mâine dimineaţă (marţi - n.r.) vom finaliza structura. Discuţiile sunt practic finalizate pe programul de guvernare. Ne vom întâlni mâine dimineaţă pentru a stabili structura Guvernului", a precizat Geoană.

"Vrem să rămânem în calendarul anunţat", a mai spus Geoană referindu-se la formarea noului Guvern PDL-PSD, despre care a precizat că doreşte să fie gata până în 22 decembrie.

Mircea Geoană a insistat asupra seriozităţii celor doi parteneri care au semnat Parteneriatul pentru România şi a hotărârii acestora de a respecta cu seriozitate angajamentele asumate .

"Orice comentarii, orice speculaţii cu privire la parteneriatul nostru sunt simple speculaţii (...) A fost, dacă vreţi, şi o dovadă a seriozităţii şi responsabilităţii noastre", a spus Geoană.

Întrebat în legătură cu motivele care l-au determinat pe Theodor Stolojan să îşi depună mandatul, Geoană a spus că este vorba despre "o chestiune discutată de colegii de la PDL în forul lor interior".

"Am fost şi noi informaţi", a adăugat el.

"Mergem înainte cu Guvernul PSD-PDL, PDL-PSD stabilit ieri seară", a spus Geoană, care a adăugat că în cadrul discuţiei cu liderii PDL s-a făcut de asemenea o analiză a situaţiei politice create ca urmare a deciziei lui Theodor Stolojan.

Reprezentanţii PDL şi cei ai Alianţei PSD+PC au avut o reuniune, luni, la biroul preşedintelui Senatului, în format de coaliţie, pentru a analiza aspectele ce derivă din decizia lui Theodor Stolojan de a renunţa la funcţia de premier desemnat. La întâlnire a participat şi Theodor Stolojan.

Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, înaintea întâlnirii de la Senat, că social-democraţii se consideră "păcăliţi" de către PDL, prin retragerea lui Theodor Stolojan din postura de premier desemnat şi nominalizarea lui Emil Boc şi iau în calcul ruperea protocolului şi a regulamentului convenite cu democrat-liberalii.

Unii membri ai conducerii PSD consideră că a merge înainte alături de democrat-liberali reprezintă un joc periculos.

Social-democraţii le reproşau partenerilor de coaliţie că înţelegerea iniţială pornea de la premisa că un prim-vicepreşedinte PDL, nu preşedintele, urma să deţine postul de prim-ministru. Prin retragerea lui Stolojan şi nominalizarea lui Boc, PSD se consideră în inferioritate, dat fiind că Boc este preşedinte al PDL şi premier desemnat, iar pentru liderul PSD Mircea Geoană nu există un post similar ca importanţă, au declarat sursele citate.

Ulterior, preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că PSD a decis că poate continua colaborarea cu PDL în vederea guvernării ţării în situaţia în care România va trebui să se confrunte cu criza economică mondială.

Pe de altă parte, surse din conducerea PDL au declarat pentru cotidianul.ro că Stolojan se hotărâse să renunţe la mandatul de premier încă de duminică seară, însă această decizie nu a fost cunoscută de PSD decât luni dimineaţă.

Conform cotidianul.ro, liderii PSD i-ar fi spus lui Mircea Geoană că ar trebui să-i comunice preşedintelui Băsescu că nu sunt de acord cu numirea lui Emil Boc ca premier.

"L-am vrut pe Stolojan, acuma noi nu mai vrem pe altul", ar fi spus Viorel Hrebenciuc în cadrul şedinţei, potrivit sursei citate.
Mediafax

×