x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu (PNL): Am scăpa de tot acest circ dacă senatorul Oprea ar înţelege să-şi dea demisia

Gorghiu (PNL): Am scăpa de tot acest circ dacă senatorul Oprea ar înţelege să-şi dea demisia

23 Sep 2016   •   16:03
Gorghiu (PNL): Am scăpa de tot acest circ dacă senatorul Oprea ar înţelege să-şi dea demisia

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la Satu Mare, că Senatul ar scăpa de tot "circul" din jurul senatorului Gabriel Oprea dacă acesta şi-ar da demisia din Parlament, însă crede că fostul vicepremier şi ministru de Interne nu are curajul să facă acest lucru. 

"Domnul Oprea şi-a reevaluat poziţia. Dacă acum câteva zile dădea SMS-uri la toţi senatorii României în care le solicita să voteze împotriva începerii urmăririi penale, astăzi acest domn îşi reevaluează poziţia şi înţeleg că solicită chiar acelaşi lucru pe care PNL l-a solicitat, şi anume reluarea votului din Senat. Evident că am scăpa de tot acest circ dacă senatorul Oprea ar înţelege să-şi dea demisia, însă mă îndoiesc că demisia este un gest la care dânsul să se fi gândit, mă îndoiesc că are curajul să-şi dea demisia, probabil că ar fi făcut-o de ceva vreme de când a generat toată această situaţie ridicolă în Senatul României. Dat fiind faptul că nu îşi va da demisia, PNL va insista în reluarea votului în Senat", a declarat Alina Gorghiu. 

Liderul PNL a mai acuzat PSD că are în continuare o "notă ipocrită", adăugând că social-democraţii s-au declarat public pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Oprea conform cererii procurorilor, dar parlamentarii PSD au votat împotrivă. 

"Ce mă deranjează foarte tare este nu doar faptul că domnul Oprea şi-a reevaluat poziţia, ăsta e un lucru care se întâmplă şi la case mai mari. Ce mă deranjează în schimb este faptul că PSD-ul continuă în aceeaşi notă ipocrită. Au susţinut un lucru public, au făcut la vot altceva, astăzi domnul Dragnea dându-şi seama că rămâne cu o mare problemă în curtea domniei sale, a decis să susţină iniţiativa PNL de reluare a votului. Nu ştiu ce se va întâmpla luni în Senatul României, ce ştiu este însă că nu vom lăsa această procedură aşa, cu acest răspuns, adică vom vedea luni în ce măsură PSD-ul va face ceea ce a declarat, şi anume să generăm acea majoritate de voinţă politică care să ducă la o hotărâre a Parlamentului care să specifice un singur lucru, toţi suntem egali în faţa legii, nu se face justiţie în Parlament, justiţia se face în faţa unei instanţe judecătoreşti", a mai spus Alina Gorghiu. AGERPRES

×