x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul aprobă Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice

Guvernul aprobă Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice

de Redacția Jurnalul    |    14 Aug 2024   •   11:24
Guvernul aprobă Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, strategia va ajuta autoritățile în lupta împotriva secetei și a caniculei. De asemenea, statul va solicita un împrumut de 470 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Declarația a fost făcută înainte de ședința de Guvern.

„Parcurgem iar o perioadă de caniculă și secetă prelungită. Aprobăm azi Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice. Avem astfel un cadru fundamental pentru a acționa în acest domeniu”, a explicat șeful Guvernului.

Premierul a mai spus că strategia reprezintă un pas important pentru obținerea de către România a unui împrumut.

„Strategia reprezintă însă și condiția esențială pentru a obține un împrumut de aproape 470 de milioane de euro de la Banca Mondială. Cu acești bani vom finanța proiecte pentru a reduce vulnerabilitățile României la riscurile climatice ce devin tot mai acute”, a explicat Marcel Ciolacu.

Ministerul Agriculturii a anunțat recent că seceta a făcut pagube importante în România. Lipsa de precipitații a afectat până la compromitere culturi înființate în primăvara anului 2024, în special porumb și floarea-soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2.000.000 ha la nivel național, a transmis Ministerul Agriculturii. Valoarea unitară medie a pierderilor este de 200-230 euro/ha.

(sursa: Mediafax)

×