A doua rectificare bugetară, aprobată marţi de Guvern, nu include şi sume pentru achiziţionarea a două avioane destinate Preşedinţiei, fondurile fiind direcţionate către CFR, care a avut prioritate, a declarat ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian.
El a arătat că in proiectul de rectificare a bugetului erau incluse şi alocări de fonduri pentru achiziţionarea a două avioane Airbus A 330, prevedere eliminată ulterior.
"A existat această menţionare, dar am scos-o din proiect, iar finanţarea a fost inlocuită cu cea pentru CFR, care a avut prioritate. Vom vedea dacă preşedintele va mai face declaraţii legate de avioane bune sau rele", a spus Vosganian.
CSAT a aprobat, in 28 iunie, planul in trei etape propus de Romavia, cu privire la aeronavele care-l transportă pe şeful statului, ultima etapă constănd in achiziţionarea unui avion dotat cu sistem antirachetă, cabinet medical, birou de lucru, cameră de zi şi sală de baie, a relatat Cotidianul.