x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul a decis că persoanele fizice pot depune declaraţia unică privind impozitul pe venit până la 25 mai

Guvernul a decis că persoanele fizice pot depune declaraţia unică privind impozitul pe venit până la 25 mai

28 Ian 2020   •   21:55
Guvernul a decis că persoanele fizice pot depune declaraţia unică privind impozitul pe venit până la 25 mai

Guvernul a decis marţi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale de la 15 martie până la 25 mai.

„S-a aprobat astăzi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, formularul 230. Este vorba de prorogarea termenelor de la 15 martie 2020, aşa cum este în prezent, până la 25 mai 2020. Aceasta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG- uri, pentru a se asigura că toată lumea va depune formularele la timp”, a spus ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că o altă modificare făcută marţi de Guvern a fost la ordonanţa 6/2019.

„Aici am stabilit un nou termen pentru depunerea intenţiei de restructurare, respectiv în perioada 1 februarie - 31 martie 2020, am avut o prorogare a a termenului de depunere a cererii de restructurare, respectiv 8 februarie - 31 iunie 20202 şi am eliminat plafonul de 1 milion de lei, astfel încât această măsură de restructurare să poată beneficia toată lumea, toţi cei care aveau restante la 31 decembrie 2018 mai mici de 1 milion de lei şi care nu au fost stinse până la această dată”, a menţionat ministrul de Finanţe.

Cîţu a afirmat că a fost, de asemenea, modificat Codul de procedură fiscală în vederea simplificării procedurilor de administrare a creanţelor fiscale.

„S-a făcut reglementarea instituirii şi ridicării popririi în mod electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Este o măsură pe care am anunţat-o, de care toată lumea în România avea nevoie. Ştiţi foarte bine până acum cât de complicat era. De fiecare când se întâmpla acest lucru, cineva avea o problemă, erau conturile poprite şi apoi trebuia să mergi la fiecare bancă cu dovada că ai făcut plata către ANAF. Acesta este un prim pas cu o soluţie dezvoltată intern la Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, urmează o updatare a acestei soluţii în perioada următoare cu sistemul bancar ca să fie cât mai prietenoasă cu utilizatorii”, a spus acesta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu