x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul ideal

Guvernul ideal

02 Oct 2004   •   00:00

POLITIC

Jurnalul National a propus politicienilor un exercitiu de imaginatie: sa faca abstractie de alegeri si sa spuna care ar fi in, opinia lor, structura unui guvern ideal. Desi impartite, opiniile politicienilor despre cum ar trebui sa arate un guvern ideal au o nota comuna: 14 ministere. Jurnalul National a propus reprezentantilor principalelor partide parlamentare un exercitiu de imaginatie si sa spuna cum ar arata in opinia lor un guvern ideal, care ar fi structura lui, numarul maxim de ministere care sa il compuna.

PSD. Ministrul de Externe, Mircea Geoana, considera ca viitorul guvern trebuie sa fie un Executiv cu profunde orientari europene la nivel de structura. "In aceste conditii, unele ministere vor ramane cu denumirile si structurile actuale. Altele vor fi restructurate. Scaderea numarului de ministere nu este un scop in sine, ci eficientizarea activitatii este obiectivul nostru. Vom avea un aparat executiv care sa dialogheze - prin structura si substanta - cu institutiile Uniunii Europene in mod fluent", ne-a declarat Geoana.

PUR. Vicepresedintele Partidului Umanist, Codrut Seres, ne-a declarat ca sunt cateva principii care ar trebui respectate in constituirea unui Guvern. "In primul rand, domeniile respectivelor ministere trebuie sa coincida cu domeniile pe care sunt titulari comisarii europeni. Cu unele exceptii insa. Nu cred ca trebuie sa existe un minister special al Pescuitului. Asta nu inseamna ca vom avea 22 de ministere, deoarece unele domenii vor fi comasate cu altele, cum ar fi cele economice. E posibil sa ajungem la 14-15 ministere", a spus Seres. Un al doilea principiu enumerat de vicepresedintele umanist este reducerea cheltuielilor bugetare si ale guvernului, ceea ce presupune ca o parte din functionarii implicati in aparatul guvernamental vor fi transferati in administratia locala. "Structura si atributiile viitoarelor ministere vor trebui sa tina seama de faptul ca in perioada 2005-2008 institutiile create si legislatia adoptata in conformitate cu cea europeana trebuie sa devina functionale", a mai spus Seres. In opinia vicepresedintelui PUR, ministere precum Justitia, Sanatatea trebuie sa existe ca atare, iar altele ar trebui redenumite: Ministerul Transporturilor-Ministerul Infrastructurii, Ministerul Agriculturii - Ministerul Dezvoltarii Rurale, Ministerul Economiei - Ministerul Politicilor Economice, Ministerul Educatiei si Cercetarii - Ministerul Educatiei, care sa inglobeze si partea de cultura, tineret, sport. Codrut Seres a mai spus ca Secretariatul General al Guvernului poate fi un organism de comunicare strategica intre ministere.

PNL. Liberalii gandesc un guvern din 12-14 ministere. Varujan Vosganian, membru in Biroul Executiv al PNL, a declarat ca o parte a parghiilor de reglementare, care acum se afla la Executiv, ar trebui cedate catre piata si societatea civila. In privinta ministerelor, liberalii si democratii au ca model structura guvernelor europene. Vosganian a spus ca, in principiu, administratia publica ar trebui separata de Ministerul de Interne, departamentul de comert exterior readus in Ministerul Afacerilor Externe, infiintat un portofoliu al societatii informationale, iar ministerele economice adunate intr-unul singur. Vosganian a declarat ca Ministerul Economiei ar trebui sa aiba atributii mult mai restranse. Cele mai multe schimbari s-ar face insa in privinta agentiilor guvernamentale si a altor institutii aflate sub controlul Executivului. De exemplu, liberalii vor scoaterea Institutului National de Statistica si a Consiliului Concurentei de sub controlul Guvernului, pentru a fi subordonate Parlamentului. In plus, Vosganian a declarat ca Ministerul Justitiei nu va mai trebui sa aiba un rol deliberativ in Consiliul Superior al Magistraturii, asa cum se intampla acum.

PD. Democratii sustin un guvern cu 14 ministere, dupa modelul dominant din UE. "Suficient de restrans pentru a putea sa aiba decizii rapide si eficiente, dar suficient de larg pentru a putea sa indeplineasca toate politicile de care Romania are nevoie in perioada de preade-rare si aderare", spune vice-presedintele democrat Adriean Videanu. Pe langa ministerele traditionale - Finante, Externe, Justitie, Aparare, Administratie si Interne etc. - una din noutatile pe care le doresc pedistii consta intr-un minister al infrastructurii. "E ne-voie de o singura institutie pentru o absorbire coerenta a resurselor puse la dispozitie de Uniunea Europeana. In momentul de fata, acest lucru se face incoerent. SAPARD este la Ministerul Agriculturii, iar utilizarea lui este neconcordanta cu ce fac Transporturile in materie de drumuri, de exemplu. Sau nu te apuci sa faci structura supraterana fara cea subterana, pentru ca te apuci sa spargi dupa aceea, sa schimbi tevi", a explicat Videanu.

PRM. Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, considera ca un Guvern ideal nu trebuie sa aiba mai mult de 15 ministere, pe domeniile fundamentale. El a mai precizat ca un Guvern eficient trebuie neaparat sa fie alcatuit din profesionisti si tehnocrati pentru ca situatia economica "a tarii este atat de grava incat nu mai este timp pentru politicienii care dau indicatii". Dupa parerea liderului PRM, premierul ar trebui sa fie neaparat economist sau un bun finantist. Vadim a mai explicat ca Ministerul Turismului ar trebui reinfiintat si comasat cu un Minister al Comertului. Presedintele PRM a aratat, in contextul aderarii la UE, ca viitorul Guvern trebuie sa puna accentul pe prioritatile economice ale tarii, iar pe aceste domenii - agricultura, comentul, turismul, IMM-urile - trebuie sa existe ministere bine alcatuite.

UDMR. Deputatul UDMR Winkler Iuliu, secretar al Comisiei pentru buget, finante si banci, considera ca guvernul ideal pentru Romania ar trebui sa aiba un numar de ministere redus, comparativ cu structura actuala a Executivului. El apreciaza ca un guvern ideal nu trebuie sa copieze formula Comisiei Europene, pentru ca Romania se afla in plin proces de preaderare si o serie de structuri, ca de pilda Ministerul Integrarii Europene, trebuie sa functioneze in continuare. "In Europa nu exista o structura unitara. Guvernele nationale sunt diferite si noi vom putea adopta formula care ni se potriveste cel mai bine", ne-a declarat Winkler Iuliu. Depu-tatul UDMR a pledat si pentru o regandire a subordo-narii agentiilor guvernamentale. "Sunt agentii care nu trebuie neaparat sa fie subordonate unor ministere", a spus Winkler. (Monica Iordache, Oana Stancu, Dana Piciu, Gabriela Antoniu, Silviu Sergiu)

Parvulescu are doua variante de Executiv

"Numarul ministerelor ar trebui sa varieze intre 15 si 18, maximum 18 inclusiv cu ministrii-delegati, ministrii de stat fara portofolii, deci, in conditii de coalitie, altfel spus 15 portofolii efective si inca trei portofolii de prestigiu. In varianta tehnica pe care o propuneti aceste ministere ar fi cele esentiale: Ministerul Apararii, Interne, Administratie Publica, Economie, as vedea un minister al Economiei Nationale, Justitie, Invatamant, Cercetare, Sanatate. In orice caz, mi se pare ca ar fi nevoie de o concentrare mult mai serioasa si de o impartire mai clara a atributiilor. Eu as merge ceva mai departe in varianta Guvernului pe care o discutam. As vedea Guvernul ca o institutie colegiala in care toti ministrii au o pondere ideala. Practica in guvernele din Romania dupa 1990, dar mai ales dupa 2001 a fost aceea a unei ierarhizari a ministrilor. Mai mult decat atat, si simbolic as vedea sedinta de guvern in jurul unei mese rotunde, as introduce votul in Guvern, si nu asa cum se intampla in momentul de fata pe baza Legii Guvernului, existenta consensului sau decizia primului-ministru. Pentru ca votul asigura un sprijin politic mult mai clar. Deci, mi se pare un instrument democratic esential pentru Guvern. Asta a functionat cel putin legislativ intre 1990 si 2001 in Romania. Se vota si doar daca exista egalitate, atunci primul-ministru inclina balanta intr-o parte sau in alta. Cand e vorba de personalitati, eu cred ca nu putem gandi Guvernul ca pe unul de tehnocrati. Cred ca rolul tehnocratilor este legat doar de consilierea ministrului, deci este echipa de cabinet, este echipa de specialisti, dar mi-nistrul trebuie sa fie politic, sa aiba autoritate, sa aiba o functie importanta intr-un partid pentru a putea sa-si impuna deciziile. In absenta unei asemenea pozitii, ministrul, oricat de bun specialist ar fi, nu poate sa-si impuna deciziile nici in sedinta de guvern si nici in raport cu aparatul pe care il controleaza. Eu as vedea echipe ale partidelor, ale coalitiilor si nu un Guvern ideal format din oameni din toate partidele, pentru ca il gandesc ca pe un ansamblu, de asta va vorbeam si de vot, el este un ansamblu in care fiecare contribuie la tot. Nu este suficient sa avem specialisti in fiecare domeniu sau ministri competenti in domeniul respectiv, important este ca echipa sa functioneze pentru ca Guvernul sa aiba sanse. Si am putea discuta de echipe, deci echipa PSD plus PUR si echipa Aliantei, dar un Guvern format din personalitati dincolo de coloratura lor politica nu pot sa-mi imaginez", ne-a declarat analistul politic Cristian Parvulescu. (Carmen Vintila)
×