Executivul se va reuni în şedinţă, în această seară, la ora 18.00, pentru a aproba scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
Scrisoarea convenită cu FMI relevă, printre altele, că Guvernul a promis Fondului că reducerea numărului de angajaţi în sectorul public va continua şi anul viitor, iar pentru a diminua deficitul bugetar la 3% din PIB în 2012, Executivul va restrânge în continuare cheltuielile, inclusiv pentru salarii şi prime, apelând însă şi la măsuri suplimentare.
Guvernul şi FMI au convenit să ia în considerare reducerea impozitării forţei de muncă doar dacă economia îşi va reveni şi va crea suficient "spaţiu fiscal", până atunci sistemul de impozitare urmând să rămână neschimbat, relevă scrisoarea suplimentară de intenţie agreată cu instituţia financiară.
Executivul a mai promis FMI că stimulentele destinate bugetarilor vor fi calculate ca un plafon maximal, nu ca un nivel obligatoriu, şi că vor fi acordate, în limita acestui plafon total, strict în raport cu resursele bugetare şi doar sub formă de premiere pentru rezultate importante în colectări de taxe.
Guvernul intenţionează să scadă anul viitor numărul de internări în spitale cu 10% faţă de nivelul din acest an şi să reducă adaosul acceptat pentru medicamentele utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA, TBC, la maxim 1,5% pentru achiziţii cu amănuntul şi 4% pentru cumpărări en-gros.
Scrisoarea suplimentară include şi angajamentul Guvernului de a reduce deficitul bugetar în 2012 la 3% din PIB, dar relevă că acest obiectiv va impune menţinerea restricţiilor în zona de cheltuieli şi poate obliga şi la alte măsuri suplimentare, fără ca la acest moment să fie nominalizate.
O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, în perioada 20 octombrie - 1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri.
România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.