O serie de legi adoptate în acest an extind considerabil privilegiile pecuniare ale castei politicienilor. Chiar în cazul unei măsuri aparent destinate unei pături largi, cum ar fi majorarea lefurilor bugetarilor cu 10%, beneficiarii principali tot politicienii „de profesie” sunt. Astfel, preşedinţii Camerelor s-au pomenit cu salariile mărite cu 1.600 de lei. Net, nu brut.
Majorarea în bloc a salariilor din sistemul public de la 1 ianuarie are marele dezavantaj că nu face decât să mărească disparităţile dintre bugetari. Dacă pentru un medic sau profesor debutant sporul nu-i va îmbunătăţi spectaculos traiul, în cazul şefilor Camerei Deputaţilor şi Senatului plusul primit de la 1 ianuarie este substanţial, de la o leafă de aproape 16.000 lei la circa 17.600 lei. Tot cu 10% au crescut salariile şi membrilor Birourilor Permanente, de la aproape 15.000 de lei la circa 16.500. În cazul parlamentarilor de rând, salariile oscilează între 4.900 de lei şi 5.300 de lei, în cazul celor cu funcţii de conducere în comisiile permanente. Astfel şi sporul este de „numai” 500 de lei. Pusă în context, majorarea arată în ce măsură parlamentarii devin o povară din ce în ce mai apăsătoare pe umerii contribuabilului.
Acelaşi argument, al responsabilităţii mari pe care ar trebui să o aibă parlamentarii, a fost folosit nu doar pentru majorarea salariilor, ci şi pentru instituirea pensiilor speciale. Cu alte cuvinte, le dăm de două ori bani în plus pentru acelaşi argument.
Pensii speciale cumulate
Majorarea indemnizaţiilor la parlamentari va duce automat şi la majorarea cuantumului pensiilor speciale, între 2.110 lei şi 6.330 de lei, în funcţie de numărul de mandate. Cumulul de pensii este, de fapt, povara principală. Proiectul prin care pensii speciale vor fi acordate şi primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene avantajează din nou o castă redusă numeric. De exemplu, dacă Sorin Oprescu şi-ar fi dus până la capăt al doilea mandat de primar, ar fi primit 4.000 de lei pensie, plus alte 4.000 de lei pensia de fost parlamentar cu două mandate de senator, pe lângă pensia din sistemul public, primită pentru activitatea ca medic. Numărul parlamentarilor care au fost aleşi locali sau al aleşilor locali cu mandate în Parlament se ridică la câteva zeci, iar aleşii locali ar putea primi pensii de la 3-400 de lei pentru primarii de comună, la 1.100 de lei pentru preşedinţii CJ cu un singur mandat, putând ajunge şi la 3.300 la cei cu trei mandate sau mai mult.
Alături de Călin Popescu Tăriceanu, Valeriu Zgonea este parlamentarul cu leafa cea mai mare, de 15.940 de lei. De la 1 ianuarie, va mai primi 1.600 lei
Traian Băsescu va fi un beneficiar al acestui sistem păcătos. Va primi 4.200 de lei pentru cele două mandate de deputat, plus alte 2.000 pentru mandatul de primar al Capitalei, la care se adaugă pensia de fost marinar şi indemnizaţia de fost preşedinte al României, fixată la 75% din nivelul actual al salariului şefului statului, cifrat acum la 21.540 de lei brut, adică 16.155 de lei.
Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost adoptată tacit de către Camera Deputaţilor şi va intra pe ordinea de zi a Senatului săptămâna aceasta.