Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, a anunţat, miercuri, că a decis să părăsească Partidul Social Democrat, susţinând că "'lupta' pentru reforma PSD din interior a fost omorâtă încă din faşă".
"La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, şi eu îmi doresc o reformă adevărată, reală şi serioasă în PSD. Din păcate, 'la vremuri noi, tot noi', iar reforma din PSD a început cu un 'CEX paralel' şi s-a încheiat cu un blitzkrieg pentru preluarea puterii în partid. La 'CEX-ul paralel' s-au decis rezultatele CEX-ului de ieri şi al 'congresului de mâine'. În viziunea mea şi nu numai, 'lupta' pentru reforma PSD din interior a fost omorâtă încă din faşă. În aceste condiţii, azi am decis să părăsesc Partidul Social Democrat, implicit să renunţ şi la calitatea de membru al acestuia", a scris Ilan Laufer, pe Facebook.
El le-a mulţumit membrilor şi simpatizanţilor PSD pentru încrederea învestită în el şi tot sprijinul acordat.
"Mă simt onorat şi vă sunt profund recunoscător", a transmis Ilan Laufer. AGERPRES