x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilie Bolojan: Ar fi necesară o alianță pentru dezvoltarea României între PNL și USR PLUS

Ilie Bolojan: Ar fi necesară o alianță pentru dezvoltarea României între PNL și USR PLUS

31 Mai 2019   •   12:32
Ilie Bolojan: Ar fi necesară o alianță pentru dezvoltarea României între PNL și USR PLUS

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după alegerile europarlamentare, ar fi absolut necesară o coaliţie, o alianţă pentru dezvoltarea României, o alianţă pentru prosperitate între PNL şi USR PLUS.
"Votul de duminică al românilor la europarlamentare a fost un vot de sancţiune, un vot anti-PSD, care anunţă ce se va întâmpla la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Sunt convins că acest rezultat va fi confirmat în 2020 cel puţin în două rânduri. Noi îl percepem nu ca pe un cec în alb ce ne-a fost acordat, ci, în principal, ca un vot anti-PSD. Am avut o prezenţă masivă pro-europeană şi un vot anti-PSD, care s-a distribuit către PNL şi USR PLUS. Este responsabilitatea partidelor noastre să ţinem cont de răspunderea pe care o avem în faţa românilor pentru acest vot. Cred că este foarte important ca, în perioada următoare, să existe o coordonare, cel puţin în Parlament, dar şi în consiliile locale, între PNL şi USR PLUS. În actualul sistem de vot, o coaliţie, o alianţă pentru dezvoltarea României, o alianţă pentru prosperitate este absolut necesară", a spus Ilie Bolojan.
Acesta a menţionat că legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur este puţin probabil să se schimbe în actuala conjunctură parlamentară.
"Dacă nu va fi o coaliţie pentru prosperitatea României care să vină cu candidaţi puternici în marile oraşe, forţele anti-PSD se vor canibaliza. Nu ştiu cine va avea de câştigat, dar în mod cert vor crea nişte culoare de oportunitate pentru PSD. Întotdeauna, câştigătorii alegerilor din marile oraşe de la locale influenţează rezultatele la parlamentare. După 2020, România are nevoie de un guvern puternic, în stare să repună România pe drumul recuperării întârzierilor, pe drumul dezvoltării cu viteză maximă", a spus liderul liberal.
Bolojan a opinat că prezenţa foarte bună a românilor la vot a fost motivată, pe de o parte, de faptul că oamenii şi-au dat seama că România a avut de câştigat ca stat membru al Uniunii Europene, "for ce susţine domnia legii", iar, pe de altă parte, au sancţionat actualul guvern care, în percepţia alegătorilor, duce ţara într-o direcţie greşită, dar şi instabilitatea guvernamentală din ultimii trei ani.
"Cu trei guverne şi peste 60 de miniştri, era evident că nu poţi să performezi într-o astfel de instabilitate. Incompetenţa în guvernare, gândiţi-vă numai la fostul ministru al economiei, Andruşcă, alte decizii greşite precum contractarea de credite care nu sunt folosite în investiţii, reducerea masivă investiţiilor publice, ce afectează dezvoltarea pe termen lung, românii şi-au dorit în mod cert o altă formulă de guvernare, aşa cum au arătat prin acest vot", a subliniat Bolojan.
Printre alte motive ale acestui vot de sancţiune anti-PSD, Bolojan a amintit discursurile din campanie, în special discursul populist şi anti-european susţinut mai ales de preşedintele Liviu Dragnea, precum şi concentrarea acestui partid cu prioritate pe problemele de justiţie, în cei trei ani, pentru ca modificarea legislaţiei să îi ajute pe cei cu probleme penale. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pnl usr plus Ilie Bolojan