Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, afirmă că participarea lui Traian Băsescu la şedinţa de Guvern de duminică a fost neavenită. El i-a recomandat preşedintelui să fie "mai prudent, mai reţinut" şi să nu mai dea "spectacole penibile".
''Guvernul nu este subordonat preşedintelui. Acesta poate participa la şedinţele de Guvern, dar participarea sa a fost total neavenită. Funcţia preşedintelui este bine stabilită. Nu se substituie Guvernului dar el trebuie să comunice cu Guvernul şi poate să participe la şedinţe fiind invitat de premier pe teme care ţin de probleme de securitate, probleme de politică externă", a spus fostul preşedinte, citat de amosnews.ro.
Ion Iliescu a mai declarat că Băsescu nu a venit cu nicio informaţie nouă şi că nu are atribuţii în economie.
"Dar s-a dus să anunţe el că este criză. Vine cu adevăruri ştiute de toată lumea. Nu a descoperit America preşedintele Băsescu. Ştim foarte bine că lumea e în criză, ştim condiţiile crizei. Ea va fi mai prelungită pentru noi decât pentru centrul sistemului economic mondial unde s-a declanşat criza. Anunţul recesiunii nu trebuia să-l facă nici preşedintele nici premierul. Premierul este legat de economie iar Guvernul este dator să urmărească evoluţia procesului'', a subliniat Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD i-a recomandat preşedintelui Băsescu prudenţă şi reţinere.
"Dl Băsescu îşi tot caută pretexte ca să iasă în faţă, să-l vadă lumea şi să-şi dea cu presupusul. Nu are nici măcar cultura necesară ca să înţeleagă procesele, fenomenele asupra cărora se pronunţă şi ar fi bine să fie mai prudent, mai reţinut, ca să nu dea spectacole penibile'', a adăugat fostul preşedinte. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro