x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilustri necunoscuti in Parlamentul Romaniei

Ilustri necunoscuti in Parlamentul Romaniei

13 Aug 2004   •   00:00

POLITIC

Ilustri necunoscuti in Parlamentul Romaniei Timp de patru ani nu au depus nici o initiativa legislativa. Nu au luat cuvantul decat o data: cand au depus juramantul de deputat sau senator.

Ilustri necunoscutI in Parlament

Timp de patru ani nu au depus nici o initiativa legislativa. Nu au luat cuvantul decat o data: cand au depus juramantul de deputat sau senator. Nu e vorba de unul-doi parlamentari, ci de o lunga lista de indivizi, care timp de patru ani au lancezit in bancile Senatului sau Camerei Deputatilor.
OANA STANCIU, DANA PICIU

Guga Ioan este senator PSD de Teleorman. In patru ani de mandat nu a avut nici o initiativa legislativa. Nici una. A luat cuvantul in plen de doua ori, spune site-ul Parlamentului: o data cand a depus juramantul de parlamentar, a doua oara a sustinut o declaratie politica. In Parlamentul Romaniei sunt 15 astfel de indivizi care nu au semnat macar o data un proiect de lege. Ii cheama Voinea Melu, Marcu Ion, Rebreanu Nora Cecilia, Aureliu Leca, Alin Ciocarlie, Szab" Károly Ferenc, Keresk...nyi Alexandru, Dorin Daian, Sandu Alecu, Belu Paul Neamtu, Ghervazen Longher. Ati auzit de ei vreodata? Dar si Alexandru Athanasiu, actual ministru al Educatiei, dar si Ion Honcescu si Dorel Onaca, si liderul UDMR Marko Bela sunt pe cale sa incheie bilantul de sfarsit de mandat cu cifra zero in dreptul legilor pe care le-au initiat.

LA GRAMADA. Harsu Ion, senator PSD de Gorj, nu a vorbit niciodata de la tribuna Senatului - fireste, cu exceptia acelei depuneri de juramant - in schimb se poate lauda ca numele lui a aparut pe doua proiecte legislative. O propunere legislativa pentru modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 55/1999, pentru interzicerea publicitatii produselor din tutun in salile de spectacol, si interzicerea vanzarii produselor de tutun minorilor si una privind declararea ca oras a comunei Tismana. Ambele respinse de Senat. Harsu nu se poate lauda insa ca vreuna ar fi copilul sau legislativ. Fiecare are mai multi initiatori: patru... sase... Un efect des intalnit in Parlament care creste numarul celor care nu au avut de fapt nici o initiativa la ordinul zecilor, chiar sutelor. Sunt legi initiate de un grup parlamentar intreg, altele de cate 48 de parlamentari din toate partidele. Aici isi gasesc adapost anonimii ilustri: in gramada. Medicul Ion Iliescu nu a luat cuvantul in plen pentru nici o lege, nici pro, nici contra, in schimb apare ca si coinitiator la 12 proiecte de lege, majoritatea sub semnatura grupului de doctori din Senat, in frunte cu Sorin Oprescu. Prichici Emilian din Bacau a semnat doar o data, la proiectul cu 48 de initiatori. Cristolovean Ioan, din Brasov, la fel. Dan Rahau de la PRM e si el la gramada. Belu Ioan, Pastiu Ioan, Ciocan Maria, Dina Carol, Iorga Nicolae si Baciu Constantin, la fel. Nicolaescu Ioan, senator de Mures, apare printre alti 47 de parlamentari ca initiator al legii privind declararea zilei de 22 decembrie "Ziua libertatii Romaniei", printre alti zece la proiectul de modificare a statutului personalului didactic, printre alti opt la infiintarea unei comune, pentru ca singur sa apara la declararea ca oras a comunei Ungheni.

CAMPIONI LA STAT DEGEABA. Dorin Daianu, deputat PSD de Bucuresti, nu a avut timp de 4 ani nici o interventie in plenul Camerei, nu a semnat nici o initiativa legislativa, nu a participat la nici o alta activitate parlamentara. Poate fi considerat campion la acest capitol. Sandu Alecu este un alt deputat PSD fara nici un fel de activitate parlamentara. Iulian Costel Tocu, de la PSD Neamt, nu a avut interventii in plen, 7 initiative legislative din care 5 de infiintare a unor localitati si celelalte doua semnate cu colegii. Cu o singura interventie apare si Tiberiu Paul Neamtu, deputat PSD de Iasi, si nici o propunere legislativa. Boabes Dumitru, de la PSD Calarasi, a fost semnatarul unei propuneri legislative initiata si de alti colegi. Dorel Zavoianu, deputat de Arad (PSD), a avut o singura interventie, 4 initiative legislative, din care 2 de infiintare de localitati si 2 facute in comun cu alti colegi. George Dragu, PSD Braila, a avut o singura initiativa legislativa si aceea semnata la comun. Petru Gojda, deputat PSD de Maramures, in afara de initiativele privind infiintarea unor localitati, a semnat un singur proiect legislativ, statutul parlamentarilor. Adrian Semcu, deputat PNL de Prahova, a semnat si el 2 initiative legislative impreuna cu alti colegi. Mihail Sireteanu, PSD Prahova, si-a pus semnatura pe o singura initiativa legislativa facuta cu colegii.

SATE, COMUNE, ORASE. Acesta este un alt domeniu in care s-au "afirmat" o serie de parlamentari: cel al infiintarii de sate, comune si orase. In marea lor majoritate, aceste initiative au fost respinse, dar ce mare e cifra pe care o pot arata parlamentarii in dreptul rubricii de resort! Opt astfel de proiecte a depus teleormaneanul Gogoi Ion in acest mandat: pentru infiintarea comunei Frasinet, a comunei Dracea, Beciu, Beuca etc. Toate au fost respinse definitiv. Hoha Gheorghe din Vaslui are si el vreo cinci initiative de gen, Pricop Mihai Radu din Suceava a bifat si el vreo noua, Pujina Nelu din Botosani are zece chiar, Sin Nicoae din Giurgiu, vreo trei. Toma Constatin din Buzau a initiat o singura lege si aceea legata de o comuna. Dintre deputati s-au remarcat la acest capitol de la PSD Andrei Ion (Alba), cu 7 initiative legislative privind infiintarea unor comune, Gigel Calcan, Dambovita, cu 4 initiative, Stanciu Zisu, deputat de Vaslui, cu doua, Adrian Gheorghiu de la Giurgiu, care din 4 initiative legislative semnate are trei de infiintare a unor localitati.

II CUNOASTETI?

Parlamentarii de mai jos nu au facut in patru ani nimic demn de a le fi publicata fotografia in paginile ziarelor. In arhiva ziarului nostru, ei nici nu exista. Mai mult decat atat, pe cei mai multi nici agentia de stat ROMPRES nu ii are. La final de mandat, le dam azi sansa de a fi publicati

  • Guga Ioan - senator PSD, Caras-Severin

  • Harsu Ion - senator, PSD Gorj

  • Nicolaescu Ioan - senator, PSD Mures

  • Prichici Emilian - senator, PSD Bacau

  • Pricop Mihai Radu - senator, PSD Suceava

  • Pujina Nelu - senator, PSD Botosani

  • Radu Constantin - senator, PSD Dolj

  • Rebreanu Nora Cecilia - senator, PSD Bucuresti

  • Seche Ion - senator, PSD Brasov

  • Toma Constantin - senator, PSD Buzau

  • Voinea Melu - senator, PSD Bacau

  • Cristolovean Ioan - senator, independent Brasov

  • Belascu Dumitru - senator, PRM Sibiu

  • Dina Carol- senator, PRM Galati

  • Iorga Nicolae - senator, PRM Brasov

  • Marcu Ion - senator, PRM Timis

  • Margineanu Stefan Gheorghe - senator, PRM Bihor

  • Pastiu Ioan - senator, PRM Alba

  • Petrescu Ilie - senator, PRM Gorj

  • Szabo Karoly Ferenc -senator, UDMR Satu-Mare

  • Kereskenyi Alexandru - senator, UDMR Satu-Mare

  • Dorin Daianu - deputat, PSD Bucuresti

  • Sandu Alecu - deputat, PSD Suceava

  • Vlad Nadejde - deputat, PRM Hunedoara

  • Iulian Costel Tocu - deputat, PSD Neamt

  • Mircea Stoian - deputat, PRM Constanta

  • Adrian Semcu - deputat, PNL Prahova

  • Ion Stefan - deputat, PSD Braila

  • Savu Vasile - deputat, inoritati Bucuresti

  • Dorel Zavoianu - deputat, PSD Arad

  • Filip Georgescu - deputat, PSD Arges

  • Carmen Moldovan - deputat, PSD Bacau

  • Virgil Popa - deputat, PSD Dambovita

  • Pavel Todoran - deputat, PSD Mures

  • Cladovan Teodor - deputat, PD Bihor

  • Mircea Man - deputat, PD Maramures

    Boc - specimen unic

    In marea de ilustri necunoscuti, putine exceptii au razbatut din generatia parlamentara 2000-2004. Un Neculai Grigoras (PSD) a avut 139 de interventii in dezbaterile din plen si 5 initiative, un Mihai Malaimare cu 70 de interventii si 16 initiative legislative, un Anghel Stanciu (PRM) 28 de initiative legislative, 24 de interpelari si 10 motiuni, Dan Brudascu cu 223 de interventii si 62 de proiecte legislative, Marton Arpad (UDMR), 18 initiative legislative, Paul Pacuraru sau o Mona Musca (PNL) etc.

    VEDETA. Singurul produs politic veritabil al acestei generatii este insa democratul Emil Boc, devenit intre timp primar al Clujului. Un necunoscut in 2000, cand a fost ales deputat, Boc a devenit intre timp cel mai mediatizat parlamentar si unul dintre putinii politicieni competenti. In trei ani si jumatate de mandat a initiat 40 de legi, a avut 22 de declaratii politice, a luat cuvantul in 188 de sedinte, a adresat 127 de intrebari si interpelari guvernantilor si a semnat zece motiuni.

    CAT NE COSTA UN ALES

    Fiecare parlamentar primeste o indemnizatie lunara intre 20 si 40 de milioane de lei in functie de rang, in medie salariul unui senator sau deputat fiind de 34 de milioane de lei. Fiecare parlamentar mai primeste o suma forfetara, destinata functionarii birourilor din teritoriu, care variaza intre 30 si 50 de milioane de lei pe luna. Pentru deplasari, alesii beneficiaza de cate un autoturism cu cota lunara de benzina aferenta intre 250-1.000 litri, de transport gratuit cu avionul si trenul. Senatorii si deputatii care nu vor sa stea la Hotel Bucuresti primesc lunar 70% din tariful unei camere practicat de acest hotel. O camera dubla costa 1.975.000 lei pe noapte, iar una single 1.785.000 lei. Ei nu sunt obligati sa deconteze banii primiti, ci doar sa dea o declaratie pe proprie raspundere privind destinatia sumei. Parlamentarilor li se ramburseaza contravaloarea taxelor de posta sau de telecomunicatii interne. Ei mai beneficiaza de o diurna de sedinta ce reprezinta 2% din indemnizatia lunara, adica 2 milioane de lei pe luna. Cei care nu au domiciliul in municipiul Bucuresti primesc o diurna de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizatia fiecaruia, adica inca 2 milioane de lei lunar.

    CELEBRII…DAR DEGEABA

    Celebritatile din Palatul de la Izvor sau din fostul sediul CC nu stau nici ele mai bine la dosarul de parlamentar. Actrita Ileana Stana Ionescu nu a avut nici o interventie in plen si a semnat o singura initiativa, comuna cu alti colegi. Ion Dolanescu si Irina Loghin au venit constiincios la serviciu, dar nu au avut nici un fel de contributie la activitatea legislativa; au semnat doar 3-4 initiative legislative comune ale grupului PRM. Dan Matei Agathon a devenit celebru pentru activitatea sa de ministru al Turismului, dar ca deputat a fost inofensiv - o interventie in plen si doua propuneri legislative. Fostul premier Radu Vasile, vreo doua si el. George Pruteanu, una, la comun cu alti vreo zece. Altii, deveniti celebri prin ilegalitati, au fost discreti in Parlament: Luca Stefanoiu a vorbit o data, Culita Tarata, la fel, ba inca Traian Rece a initiat chiar o lege.
  • ×